În urma reglementărilor, efectelor concurenţei şi ale cursului valutar, clienţii ope­ra­torilor de telefonie mobilă vor semna pentru servicii mai ieftine, dar ar putea plăti facturi mai mari.

Când economia nu stă pe roze, fiecare factură este un stres în plus pentru bugetul consumatorilor. Şi dacă electricitatea şi gazele nu dau semne de ieftinire, tendinţa ultimilor ani ne face să credem că tarifele operatorilor de telefonie mobilă vor continua să scadă şi anul acesta. Datorită reglementărilor europene şi ale Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC), tarifele în roaming şi cele pentru interconectare în cazul Zapp şi Cosmote vor scădea anul acesta. Competiţia va fi însă cea care va avea ultimul cuvânt. „Toţi cei care au fost atenţi la evoluţia pieţei de telefonie mobilă în ultimii ani au observat o scădere a tarifelor, principalul factor fiind competiţia“, spune Dorin Odiaţiu, director de marketing la Orange România. „Şi, din moment ce competiţia este aceeaşi – dacă nu mai mare – care ar fi motivul ca tarifele să nu scadă şi în continuare?“, se întreabă retoric managerul. Iar concurenţa va creşte cu siguranţă, prin lansarea serviciilor celui de-al şaselea operator, Romtelecom.

„O serie de servicii, precum voce, broadband mobil şi PTT (Push-to-talk) au fost lansate în decembrie pentru clienţii din Oradea“, spune Cristina Popescu, director relaţii publice la Romtelecom. Conform ANC, operatorul a instalat deja staţii în peste 100 de localităţi din 37 de județe. „Dezvoltarea întregii reţele va continua în cursul anului 2009, şi acoperirea geografică se va extinde. Pe măsură ce vom înregistra o acoperire suficient de extinsă, vom promova corespunzător serviciile comerciale către potenţialii clienţi“, a mai spus Cristina Popescu.

148-26745-17business09.jpgÎn scurt timp vor dispărea diferenţele de tarif dintre minutele vorbite în reţea şi cele în afara reţelei, ca o consecinţă directă a portabilităţii numerelor, consideră Chris Bataillard, CEO al Zapp. Dacă fenomenul va lua amploare, clienţii nu vor mai şti în ce reţea apelează, iar ofertele companiilor se vor adapta. De asemenea, „pe măsură ce piaţa se maturizează şi penetrarea serviciilor de telefonie mobilă se apropie de 130%, companiile vor scădea şi tarifele clienţilor mai vechi în reţea, care până acum au fost dezavantajaţi“, explică Dorin Odiaţiu. În prezent, cele mai căutate oferte în cazul tuturor operatorilor de telefonie mobilă sunt cele care conţin minute gratuite.

Cu toate acestea, este foarte po­sibil ca utilizatorii să nu observe o scădere a facturilor, ci chiar o creştere, pentru că operatorii continuă să îşi stabilească tarifele în euro. Cum moneda naţională s-a depreciat în ultimele luni cu circa 20%, ieftinirea convorbirilor telefonice rămâne teoretică, afirmă Chris Bataillard, care consideră că până la sfârşitul anului, facturile vor creşte. Dar de ce stabilesc operatorii tarifele în euro? Adresată autorităţilor, întrebarea rămâne fără un răspuns clar. „Este o practică generală în România să te raportezi la euro. Este o politică comercială care nu e interzisă de lege“, spune Liviu Nistoran, preşedintele ANC, adăugând că nu instituţia pe care o conduce are atribuţii în această privinţă, ci Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Însă nici această instituţie nu poate oferi un răspuns, afirmând că Ministerul Finanţelor este cel în competenţa căruia se află această problemă. Şi de aici întrebarea este redirecţionată înapoi către ANC, pentru că „ministerul nu are atribuţii în această privinţă“. „Este foarte dificil să schimbi moneda de tarifare când eşti un jucător mic în piaţă, pentru că toată lumea face comparaţii directe“, spune Bataillard. „Noi am avut probleme când aveam tarifele în dolari, pentru că oamenii făceau comparaţia între oferte fără să ţină cont de monedă, iar tarifele noastre păreau mai mari“, explică managerul, aruncând indirect vina asupra operatorilor cu o cotă de piaţă mai mare, respectiv Orange şi Vodafone. Interesant de urmărit cu cât va mai împinge tarifele în jos și Romtelecom.

8,6% este scăderea anuală medie a tarifelor de telefonie mobilă din 2006 în 2010, conform informaţiilor furnizate de Autoritatea de Reglementare pentru Comunicaţii

148-26746-17businessvodafone.jpg

 

 

 

Minute naţionale

Cele mai populare abonament din portofoliul operatorului sunt cele cu minute incluse. Cel mai ieftin este Vodafone 50, care costă 8,92 euro pe lună şi include 50 de minute naţionale.

148-26742-17businessorange.jpg

 

 

 

Abonament popular

Dacă în 2007 abonamentul de trei euro era cel mai popular, din 2008 abonamentul Flexibil a avut cea mai dinamică evoluţie, crescând de cinci ori în 2008 față de 2007. Cel mai ieftin costă şapte euro pe lună, oferind un credit iniţial de şapte euro.

148-26743-17businesszapp.jpg

 

 

 

Transfer de date

Operatorul este peferat pentru serviciile de date, acestea fiind cele în jurul cărora şi-a construit strategia. Prin urmare, cele mai populare abonamente sunt cele „entry-level“. Tarifele pornesc de la 0,04 USD/minut.

148-26744-17businesscosmote.jpg

 

 

 

Preferinţe în schimbare

Cel mai popular abonament este Cosmote Full Option 60 (5,95 euro/lună, cu 60 minute naţionale incluse). În aceeaşi perioadă a anului trecut, clienţii preferau Cosmote 30 (5 euro/lună, 30 minute naţionale incluse).