'Democraţia şi funcţia pe care o asigură Parlamentul de control asupra Executivului pare să fie înfrântă câteodată numai pe baza unor suspiciuni rezonabile, care să nu se confirme', a spus Tăriceanu în timpul întâlnirii pe care conducerea Senatului a avut-o, miercuri, cu reprezentanţii asociaţiilor magistraţilor din România.

Pentru a-şi susţine afirmaţia, preşedintele Senatului i-a invitat pe magistraţi să îşi închipuie 'o situaţie ipotetică, făcând abstracţie de nume'.

'Pe baza unor suspiciuni rezonabile, un procuror de caz atribuie prim-ministrului calitatea de suspect, ceea ce declanşează o reacţie publică. (…) O astfel de calitate de suspect, cuplată cu oprobriu public, cu critici care mai de care, poate să se concretizeze fie prin demiterea premierului, fie prin demisia acestuia. O astfel de situaţie poate să declanşeze o criză politică. În final, decizia instanţei poate să fie una de achitare a celui învinuit. Eu cred că astfel de crize, pentru că ne lovim de astfel de situaţii, ar trebui gândite. Ar trebui să apară totuşi un sistem de filtre suplimentare care să nu permită declanşarea unor astfel de crize, pentru că am impresia că prea adesea am putea să intrăm în astfel de situaţii', a arătat Tăriceanu. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: