Tăriceanu a sărit la şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea după ce asta a spus că România a ratificat Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale „de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei”.
„Eu pot să vă spun că, din păcate, România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-și asume niște obligații internaționale. Și am să vă dau exemplul care mie îmi este cel mai apropiat și de suflet, și de activitate – ratificarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Am ratificat-o de dragul de a intra cât mai repede în cadrul Consiliului Europei, nu am făcut niciun fel de studiu de compatibilitate, nu am văzut în ce măsură legislația noastră poate să facă față tuturor garanțiilor și exigențelor Convenției, și ne-am trezit cu un val de condamnări care nu se mai termină nici acum”.
Oricât de greu ar părea de crezut, declarațiile de mai sus aparțin nimănui altcuiva decât președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, într-un interviu la Realitatea TV.
Nu suntem în anii ’50, când, conform propriilor ei destăinuiri, bunicul distinsei doamne săpa la Canal, trimis de comuniști, în profundul dispreț pentru drepturile omului.

Vezi Dragnea, intervenție fulger la Mihai Gâdea, în emisiune: ‘Minți cu nerușinare’

Suntem în 2019, membri ai UE, ai NATO și ai altor mari organisme internaționale, și peste nici trei luni sărbătorim 25 de ani de la ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în iunie 1994.
O Convenție care ne garantează dreptul la viață și dreptul de a nu fi torturat, dreptul de a nu fi ținut în sclavie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și familiale, libertatea de gândire și conștiință, dreptul la liberă exprimare, dreptul de proprietate, dreptul la alegeri libere și multe altele.
Șefa judecătorilor din România e de părere că ar fi trebuit să stăm în afara acestei Convenții până cînd se împlinea, poate, termenul lui Brucan și învățam să nu mai fim stupid people, învățam ce e democrația.
Aceste declarații stupefiante nu sunt scăpări, ele devoalează mentalitățile unor personaje sinistre ajunse, prin concursuri nefericite de împrejurări, în funcții-cheie ale statului.
Personaje pentru care drepturile omului sunt un moft ori mai rău de atât. Așa putem înțelege și cum au fost posibile tenebroasele protocoale ale Justiției cu serviciile: pentru că au emanat din mințile abrupte ale lui Macovei, Kovesi, Stanciu, Coldea, Prună, Tarcea și ale altora ca ei.
Și pentru că mentalități atât de viciate e prea târziu să mai fie schimbate, soluția e una singură: doamna Tarcea să ne lase și să predea locul din fruntea ÎCCJ cuiva care trăiește și gândește ca în secolul 21”, a comentat Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: