Ţara noastră percepe de şase ori mai multe taxe decât media înregistrată la nivelul Uniunii Europene şi cu toate acestea avem cele mai mici încasări la bugetul de stat pentru că, atunci când vine vorba să adune banii, statul nu reuşeşte să strângă decât 33% din toate contribuţiile, în comparaţie cu 42-43% cât este media la nivel European. La polul opus se află o ţară care nu percepe nicio taxă locuitorilor săi. Este vorba de EAU sau Emiratele Arabe Unite. EAU dispune de unul din cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor din lume, 48.200 dolari şi nu percepe impozit pe venit sau pe agoniselile antreprenorilor. EAU este o federaţie de emirate monarhii, condusă de un preşedinte. Cele şapte emirate (Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ras al-Khaimah, Ajman, Fujairah şi Umm al-Qaiwain), care compun federaţia, sunt conduse de câte un conducător, în calitate de şef al emiratului. Potrivit Constituţiei, adoptate în 1971, funcţia de preşedinte al statului federal este deţinută de conducătorul Emiratului Abu Dhabi, iar cea de vicepreşedinte şi prim–ministru de conducătorul Emiratului Dubai. Cetăţenii primesc acces gratis la educaţie, sănătate şi subvenţii pentru plata utilităţilor. De asemenea, primesc teren gratis pentru ridicarea unei locuinţe şi aproximativ 20.000 de dolari atunci când se căsătoresc. 

Fiscalitatea în EAU 

– impozitul pe profit se aplică numai companiilor petroliere şi de gaze naturale, petrochimiei şi băncilor. Impozitul plătit de companiile petroliere este negociat direct de acestea cu conducerile emiratelor unde sunt înregistrate. Băncile îşi negociază nivelul impozitelor la momentul obţinerii licenţei de funcţionare. Câteva bănci arabe au obţinut scutire de la plata impozitului; 

– impozitul pe veniturile individuale, nu există în EAU; 
– impozitul funciar, nu există în EAU. În principiu, dreptul la proprietate imobiliară este rezervat numai naţionalilor emiratezi,  cu excepţia câtorva dintre emiratele din Nord care dau acest drept şi altor cetăţeni din ţările membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului; 
– taxele vamale au un nivel general de 5% (se practică acelaşi nivel în toate ţările membre ale Uniunii Vamale a G.C.C.) aplicabil la valoarea C&F a mărfurilor. Sunt câteva exceptii, ca de ex. tutunul şi alcoolul, care sunt taxate cu 100%.

Te-ar putea interesa și: