Daca ar fi capabil sa colecteze eficient banii din taxele existente, statul roman n-ar mai avea nevoie sa ii impovareaze pe intreprinzatori cu biruri noi, de tipul celor introduse prin OUG 114/2018, apreciaza Alexander Milcev, partener si liderul departamentului de asistenta fiscala si juridica din cadrul Ernst&Young Romania. Cum ar putea statul sa combata evaziunea? Ar fi suficient sa se uite la modul in care au procedat alte state din regiune si sa le urmeze exemplul, a explicat specialistul consultat de Ziare.com.

„Aici e, de fapt, marea provocare: cum sa abordezi sectorul gri si sa-i motivezi pe cei de acolo sa migreze in zona alba. E o chestiune care se discuta foarte mult in intreaga UE, nu doar in Romania.

Primul pas de facut, ca sa reusesti, ar fi sa eficientizezi colectarea. Pentru asta, e vital sa digitalizezi si sa eficientizezi ANAF. Unde exista multa informatie sistematizata corect si accesibila, putem vorbi despre transparenta, care permite combaterea evaziunii. Un sistem de colectare eficient da rezultate.

Nici macar nu trebuie sa ne uitam prea departe ca se ne convingem ca, intr-adevar, asa stau lucrurile. Poate ca putina lume stie, dar Bulgaria, spre exemplu, are unul dintre cele mai performante sisteme fiscale din UE. Asa se face ca, pentru al doilea an la rand, Bulgaria a obtinut excedent bugetar, desi n-a crescut taxele de ani intregi.
Bulgarii n-au avut nevoie sa creasca taxele pentru ca le colecteaza eficient pe cele pe care le au. Asta inseamna sistem eficient de colectare. Si asta nu prea avem noi, in Romania, momentan.

Din acest motiv se ajunge la astfel de ‘zvacniri; care apar in timpul Craciunului si Revelionului si care zdruncina mediul de afaceri”, a declarat pentru Ziare.comAlexander Milcev, partener si liderul departamentului de asistenta fiscala si juridica din cadrul Ernst&Young Romania.

Te-ar putea interesa și: