Astăzi a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă unul din cele mai importante tablouri apărute vreodată într-o licitaţie publică din România. Licitaţia va avea loc în data de 25 iunie 2009, ora 19:00, la Hotel JW Marriott Bucureşti.
 
Vedeta licitaţiei, evaluată la 4.000.000 – 6.000.000 de euro  a fost prezentată presei astăzi. Este vorba despre lucrarea „Tăietorul de lemne”, pictată de Camille Pissarro.

Lucrarea, pastrată  într-una din băncile bucureştene, a fost adusă la sediul galeriei Artmark cu un transport special.

Lucrarea face parte din colecţia doctorului Iosif Dona, colecţie ce a fost retrocedată în 2006 de Muzeul Naţional de Artă al României. O parte din colecţie a ajuns la Marius Opran, iar acesta este posibilul vânzător. Există de asemenea, doi posibili cumpărători, ambii romani: unul locuieşte în ţară, altul este rezident în străinătate.

Pictura face parte din categoria Tezaur a patrimoniului naţional cultural mobil şi nu poate fi scoasă din ţară. Unul dintre posibilii cumpărători se pare ca ar fi omul de afaceri Dinu Patriciu. În total sunt 136 de opere în 4 secţiuni: Patrimoniu, Tezaur, Contemporană şi Europeană.

In secţiunea Europeană există 15 picturi şi sculpturi de Delacroix, Dali şi Bourdelle.

Preţurile de pornire ale lucrărilor sunt între 100 de euro şi 3 milioane de euro, acesta din urmă fiind preţul de pornire al tabloului lucrat de Pissarro.