El vrea astfel ca firmele să fie obligate să-şi despăgubească în acest fel salariaţii. Deputatul argumentează cu un studiu GfK, care arată că tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare foarte popular în rândul angajaţilor, dintre acestea bonurile de masă fiind cele mai apreciate.

Peste un milion de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat anul trecut de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.

Valoarea voucherelor de vacanță emise anul trecut a ajuns la 250 de milioane de euro, potrivit informațiilor primite de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) de la Ministerul Finanțelor Publice, un nivel de aproape nouă ori mai mare față de 2017, dar sub cel de 400 de milioane de euro – estimarea inițială pentru 2018.

372 de milioane de euro proveneau din distribuirea voucherelor către un număr de 1,2 milioane de angajați din sistemul public, la care se adauga suma celor primite de angajații din sistemul privat. 30 de milioane de euro a fost valoarea celor distribuite în mediul privat în 2017, a informat ANAT, în februarie.

Din totalul celor emise anul trecut, 22,4 milioane de vouchere, reprezentând peste 90% (20,7 milioane), au fost pe suport de hârtie, restul fiind pe suport electronic. Cea mai mare valoare a voucherelor emise în 2018 a fost atinsă în luna iunie (125 de milioane de euro), reprezentând jumătate din nivelul înregistrat până la finalul anului.

Te-ar putea interesa și: