Samsung Galaxy S8 va concura cu viitorul vârf de gamă de la Apple, iPhone 8, iar asistentul digital Bixby se vrea un rival pentru Siri. Bixby va intra pe o piaţă aglomerată a asistenţilor digitali. O parte dintre aceştia sunt Alexa de la Amazon, Cortana de la Microsoft, Watson de la IBM, Siri de la Apple şi Google Assistant. CNN scrie că Mark Zuckerberg, co-fondatorul Facebook, are propriul asistent personal denumit Jarvis. 

Sud-coreenii speră ca S8 să recâştige încrederea clienţilor după dezastrul Note 7, când mai multe telefoane au luat foc, iar compania a trebuit să oprească producţia şi să retragă de pe piaţa telefonul. Compania are probleme şi la nivel de management după ce moştenitorul companiei a fost arestat şi acuzat de mită şi delapidare.

Samsung Galaxy S8 va fi lansat miercurea viitoare la New York.

 

Te-ar putea interesa și: