Surpriza momentului pentru cei care au mașină pe benzină sau motorină. E răsturnare de situație

Surpriza momentului pentru cei care au mașină pe benzină sau motorină. E răsturnare de situație
Publicat de Valentina Drăgoi la 4 octombrie 2020, 15:35

Surpriza momentului pentru cei care au mașină pe benzină sau motorină. E răsturnare totală de situație. Ultimele date vorbesc de la sine.

Consiliul Concurenței a confirmat pentru Agerpres că preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020. Datele au fost furnizate pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor.

Platforma online „Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată anul trecut de autoritatea de concurenţă şi afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România – OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, SOCAR şi Gazprom, însumând aproximativ 1.300 de staţii de distribuţie.

În ceea ce priveşte benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, respectiv 4,60 lei pe litru în medie, iar cele mai mici tarife, la Lukoil – 4,43 lei pe litru.

La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri – 4,64 lei pe litru (media pe august), în timp ce dieselul cel mai ieftin a fost în reţeaua Petrom – 4,55 lei pe litru.

Cum au evoluat prețurile carburanților

„Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene – n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină). În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, nivelul din România se situa sub media europeană în cazul ambelor produse (-10% faţă de media UE la benzină şi -5,4% la motorină)”, arată specialiştii Consiliului Concurenţei.

Totodată, potrivit sursei citate,  în luna august a acestui an , segmentul de retail de benzină a înregistrat o creştere semnificativă, de circa 31%, comparativ cu luna anterioară, în timp ce consumul de motorină s-a majorat cu aproximativ 26%.

„Cu toate acestea, se poate vedea, pentru august 2020, un consum de benzină mai redus cu circa 5% faţă de media vânzărilor din luna august din perioada 2017-2019, în timp ce consumul de motorină a fost cu circa 4% mai mare, comparând aceleaşi perioade”, precizează experţii Consiliului.

Aceştia au avut ca sursă datele obţinute în cadrul investigaţiei sectoriale pentru anii 2017 şi 2018, precum şi informaţii primite de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri privind consumul pentru anii 2019 şi 2020.

În luna august 2020, aplicaţia Monitorul preţurilor carburanţilor a înregistrat 6,2 milioane de căutări, din care 18% au fost pentru benzină standard, 18% pentru motorină standard, 17% benzină premium, 17% motorină premium, 16% GPL şi 14% încărcare electrică.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.