Sunt mai mulți bani în conturi! BNR a făcut anunțul. Ce s-a întâmplat cu depozitele
Banca Națională a României a anunțat astăzi ce se întâmplă cu depozitele pe care românii le au în bănci. Potrivit datelor BNR, depozitele populației au crescut cu aproape 9% față de anul trecut.
Depozitele în lei ale populaţiei au crescut cu 0,3% în septembrie 2019 faţă de luna august, până la 124,942 miliarde lei, iar faţă de luna septembrie 2018 au înregistrat un avans de 8,8% (5,2% în termeni reali), potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 3,2% (până la 101,480 miliarde lei) faţă de luna august şi cu 8,2% faţă de luna septembrie a anului precedent.
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,7% faţă de luna august, până la nivelul de 119,680 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 0,2%, până la 25,190 miliarde euro).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 12,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 10,8%).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,5% (1,4% în termeni reali) faţă de luna august 2019. Exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 1%.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, creşterea depozitelor în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei a fost de 14,6% (majorarea a fost de 12,5% dacă indicatorul este exprimat în euro).
Depozitele în valută ale companiilor, exprimate în lei, au scăzut cu 1,3% (-1,45 în termeni reali) faţă de luna august 2019 (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 1,7%). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 8,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare au crescut cu 6,3%).
Pe de altă parte, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,8% (0,7% în termeni reali), până la 266,776 miliarde lei, în luna septembrie 2019, faţă de luna august, în timp ce, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, avansul este de 7,7% (4,1% în termeni reali).
Comparativ cu luna august, în septembrie creditul în lei s-a majorat cu 0,6% (0,5% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,2% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,7%).
Faţă de aceeaşi lună a anului precedent, creditul în lei a urcat cu 9,7% (6% în termeni reali) iar cel în valută exprimat în lei cu 3,9% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 2%).
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





