Sumă uriașă încasată de stat de la companiile din energie. Pe ce s-au dus banii

Sumă uriașă încasată de stat de la companiile din energie. Pe ce s-au dus banii
Publicat de Alecsandru Ion la 4 decembrie 2019, 17:46
Din cuprinsul articolului

Contribuţia de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, instituită prin OUG 114/2018, a adus o sumă uriașă de bani în conturile ANRE. Potrivit legii, banii vor fi utilizați pentru organizarea şi funcţionarea instituției de stat.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie – ANRE a colectat până în prezent 606 milioane de lei din contribuţia de 2% din cifra de afaceri a companiilor energetice, instituită prin OUG 114/2018, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.

El a participat la şedinţa comisiilor parlamentare de resort, reunite, pentru a prezenta raportul anual aferent anului trecut.

”ANRE are în cont, până în momentul de faţă, 606 milioane de lei din contribuţia de 2%. Aceste sume vor fi utilizate, potrivit legii, pentru organizarea şi funcţionarea ANRE. Banii nu pot fi folosiţi în alte scopuri”, a precizat Chiriţă, citat de Agerpres.

Investiții în sistemul informatic

Potrivit acestuia, instituţia avea, la 1 ianuarie 2018, un număr de 288 de angajaţi şi a încheiat anul cu 313 angajaţi. În acest moment, există 322 de salariaţi, din 350 câţi prevede legea.

Chiriţă a adăugat că, în octombrie 2017, când a preluat funcţia de preşedinte al ANRE, în cadrul autorităţii erau 76 de posturi de conducere, iar acum mai sunt 42.

El a adăugat că tot în 2018 o activitate importantă a fost digitalizarea instituţiei, al cărei sistem informatic era extrem de învechit.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.