Identitatea personalităţii care se va afla pe această bancnotă – a cărei punere în circulaţie este prevăzută pentru 2020 – va fi dezvăluită "în cursul anului", după consultarea opiniei publice, a anunţat secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew.

Americanii îşi vor putea spune părerea în privinţa personalităţii istorice feminine ce va apărea pe noua bancnotă de 10 dolari, care va fi desemnată până la sfârşitul anului în curs. Bancnota de 10 dolari va fi prima dintre banii americani de hârtie cu efigia unei femei. Noua bancnotă de 10 dolari va purta chipul unei femei eminente.

Femeia respectivă îl va înlocui pe bancnotă pe Alexander Hamilton, unul dintre părinţii fondatori ai SUA, consilier al lui George Washington şi primul ministru de finanţe al SUA. De asemenea, el a fost acela care a coordonat deschiderea primei bănci naţionale.

Senatoarea democrată Jeanne Shaheen a salutat decizia şi a propus-o ca efigie a bancnotei de zece dolari pe Harriet Tubman, o fostă sclavă şi militantă pentru abolirea sclaviei din secolul al XIX-lea. Alte sugestii de pe #TheNew10 pe Twitter sunt Sojourner Truth, o sclavă evadată şi militantă pentru abolirea sclaviei şi Jeannette Rankin, prima femeie aleasă în Congresul SUA în 1916.

Actualul ministru de finanţe Jacob Lew îşi va anunţa decizia finală până la sfârşitul anului, informează New York Times, noua bancnotă urmând să fie pusă în circulaţie în 2020, când se aniversează 100 de ani de la introducerea celui de al 19-lea amendament în Constituţie, prin care femeile au primit drept de vot.

Te-ar putea interesa și: