SUA: 13 bănci au manipulat rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare
Mari bănci internaţionale – JPMorgan, Credit Suisse, UBS, Barclays, Lloyds Banking Group, Westlb AG, Royal Bank of Scotland, Cooperatieve Centrale Raiffeisen Boerenfleenbank, Norinchukin Bank, Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ, HBOS, Societe Generale şi Royal Bank of Canada – au fost acuzate de manipularea Libor de către agenţia de reglementare National Credit Union Administration (NCUA) din SUA, transmit Reuters şi Bloomberg.
Libor este rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare din Londra. Dobânzile Libor erau fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primea de la un grup de bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 de miliarde de dolari, fiind unul din cei mai urmăriţi indici din lume. Această dobândă, utilizată ca indicator de referinţă pentru numeroase produse financiare, este stabilită de bănci pe baza dobânzilor la care cred că se vor putea împrumuta între ele.
În plângerea depusă de NCUA la Tribunalul din Kansas se arată că cele 13 bănci au manipulat ilegal Libor, provocând ‘pierderea veniturilor din investiţii şi alte active deţinute de cinci asociaţii de creditare corporatistă: U.S. Central, WesCorp, Members United, Southwest şi Constitution’.
Băncile sunt acuzate că au oferit informaţii false ca răspuns la chestionarul Asociaţiei bancherilor britanici (BBA), care întreba zilnic băncile cât de multă le costă să împrumute bani una alteia în diferite intervale de timp şi în zece valute diferite.
Săptămâna trecută, banca elveţiană UBS a acceptat să plătească amenzi de 1,5 miliarde de dolari pentru închiderea investigaţiilor de manipulare a ratei dobânzii în SUA, Marea Britanie, Elveţia şi Japonia. Băncile britanice Barclays Plc şi Royal Bank of Scotland Group Plc au ajuns de asemenea la acorduri cu autorităţile.
Multe din băncile care stabilesc Libor sunt investigate de autorităţile din Europa, Japonia şi Statele Unite pentru că ar fi implicate într-un scandal de manipulare care a determinat mai multe bănci să se retragă din panelurile care stabilesc aceste dobânzi.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





