Internetul nu favorizează izolarea socială, contrar multor alte teorii vehiculate pe piaţă, americanii fiind mai puţin singuratici decât acum 25 de ani, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă Pew Internet.

Contar teoriilor vehiculate pe piaţă, Internetul şi noile tehnologii nu afectează negativ relaţiile interumane, ci dimpotrivă stimulează relaţiile, americanii fiind mai puţin singuratici decât acum 25 de ani. Utilizatorii Internetului, a reţelelor de socializare precum Facebook sau a telefoanelor mobile îşi fac mai multe relaţii sociale şi mai diverse comparativ cu cei care ignoră noile tehnologii ale comunicării, potrivit unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, realizat pe un eşantion de 2.512 americani.

„Noi am descoperit că răspândirea cazurilor de izolare socială nu s-a schimbat foarte mult din 1985”, epocă în care Internetul şi telefonul mobil nu existau, au declarat autorii studiului, Keith Hampton şi Lauren Sessions.

„Există mereu tendinţa de a da vina pe tehnologie atunci când au loc schimbări sociale”, a declarat profesorul Hampton.

„Doar 6% din populaţia adultă nu are pe nimeni cu care să vorbească, iar 12% nu au un confident”, aceleaşi proporţii ca şi acum 25 de ani. Reţeaua de relaţii sociale a devenit mai importantă pentru cei care deţin un telefon mobil sau fac schimb de poze pe internet.

Studiul mai notează totuşi că abonarea la o reţea de socializare precum Facebook sau MySpace diminuează comunicarea cu persoanele din apropiere. La nivel global, legăturile sociale sunt întreţinute, în primul rând, de comunicarea verbală directă (210 zile pe an), urmată de telefonul mobil (195 de zile) şi SMS-uri şi telefonia fixă (125 de zile).

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: