Din punct de vedere al importanţei meselor în familie, majoritatea românilor consideră că mesele în familie sunt importante, iar printre cele mai des menționate beneficii ale acestora se numără  îmbunătățirea comunicării între membrii familiei, oportunitatea de a petrece timpul cu familia şi sentimentul de siguranță și unitate.

„Servitul mesei acasă, împreună cu cei dragi, înseamnă mai mult decât modul în care pregătim rețetele și aranjăm masa, reprezintă o adevărată experiență de familie. Mai mult, mesele în familie au o semnificație aparte întrucât reprezintă o oportunitate de a ne reconecta și  comunica cu cei dragi. De aceea, odată cu noua platformă Delikat, ne-am propus să lansăm o campanie manifest, prin intermediul căreia din ce în ce mai mulți români să conștientizeze importanța meselor în familie și să se folosească de orice oportunitate pentru a se reuni cu familia la masă. Pentru a atrage atenția asupra contextului social actual și pentru a promova la nivelul întregii țări beneficiile meselor în familie, ne propunem să marcăm pentru români, Ziua Națională a Meselor în Familie” a declarat Andreea Bobeș, Category Manager Savoury & Dressings (Unilever).

Studiul relevă o serie de aspecte importante cu privire la comportamentul şi obiceiurile românilor în ceea ce priveşte masa în familie, precum faptul că 4 din 10 români servesc mesele în familie mai rar decât şi-ar dori, cel mai des în weekend, deși sunt conștienți de beneficiile pe care le aduce, considerând-o un aspect esențial în viața lor.

„Hrana cea mai importantă pe care ne-o oferim prin luatul mesei în familie constă în consolidarea sentimentului de împreună, (re)confirmarea sentimentului de apartenență și nu în ultimul rând, stabilizarea unei identități familiale care ne este punct de sprijin în construirea mai departe, a unei noi matrici familiale. Pe de o parte, masa în familie este un obicei care dezvoltă o obișnuință de care, de cele mai multe ori, odată ajunși la adolescență și mai apoi în primii ani de tinerețe, simțim nevoia să ne îndepărtăm – ca reacție firească de autonomizare. Pe de altă parte însă, la interiorul fiecărei familii, masa în familie reprezintă un ritual”, a declarat Ștefania Dumitrescu, Psiholog, Psihanalist, Membru asociat Societatea Română de Psihanaliză (SRP), Președinte Asociația Română de Psihanaliză de Cuplu și Familie (ARPCF).
Conform studiului, în medie, românii iau masa în famile de 6 ori pe săptămână. Cei mai des întâlniți participanți la mesele în familie sunt partenerii (soț/soție, iubit/iubită) în proporție de 50%, copiii 43% și părinții 44%. O frecvență mai redusă la mesele în familie înregistrează surorile/frații, în proporție de 25%, socrii cu 11%, bunicii 10%, unchi/mătuși 8%, noră/ginere 6%. În zona urbană, la mesele în familie participă și prietenii, în proporție de 20%. Schimbarea dinamicii societății influențează și tabloul meselor în familie. Deși în proporție redusă, la mesele în familie participă și colegi de birou/școală (6%), veri (5%), chiar și vecini (4%).
Programul încărcat al românilor își pune amprenta și pe tipul meselor în familie. Majoritatea românilor servesc cel mai des cina în familie, în timpul săptămânii (80%), iar în weekend, servesc prânzul în familie cu o preponderență mai mare (88%). În timpul zilei, membrii familiei servesc mesele separat, la serviciu, la școală, la domiciliu, la restaurante, fiind caracterizate de grabă, presiune temporală (oamenii trebuie să ajungă sau să revină la locul de muncă, la școală etc.).
Studiul a fost desfășurat cu sprijinul agenției ISense Solutions în două etape: cantitativă și calitativă. Componenta cantitativă a cuprins un eșantion de 640 respondenți cu reprezentativitate națională (urban 67% şi rural 33%), cu vârste cuprinse între 18 și 65 ani (50% bărbați şi 50% femei). Numărul mediu al membrilor din familie a fost de 3 persoane, iar numărul mediu al copiilor din familie este 1. În cadrul componentei calitative a fost realizat un jurnal pentru a documenta online timp de 7 zile, mesele a 6 familii (3 familii din mediul urban și 3 familii din mediul rural), utilizând o aplicație mobilă – Indeemo – pentru a explora și înțelege prin imagini și clipuri video cum se desfășoară mesele lor în familie.