”Am încercat să venim cu o modalitate inedită și, în același timp, distractivă prin care să atragem noi talente în companie. Aplicația King Challenge este o premieră în domeniul recrutării în gaming și prezintă avantaje atât pentru noi, cât și pentru candidați. Pe de o parte, candidații își pot face o părere despre așteptările noastre și despre nivelul la care se situează, raportat la aceste așteptări. Pe de altă parte, noi avem ocazia să ne facem o idee asupra cunoștințelor reale ale candidaților, înainte ca aceștia să vină la interviu”, declară Mihai Sfrijan, Head of Studio King București. ”În plus, aplicația reprezintă o modalitate distractivă de a-ți testa cunoștințele într-un anumit domeniu, indiferent dacă vrei sau nu să aplici pentru un post la King”, adaugă Mihai Sfrijan. 

King continuă să angajeze

King Challenge pune la dispoziția profesioniștilor șase tipuri de provocări, corespunzătoare uneia dintre următoarele specializări: Java, C++, Product/Business, Marketing, Data Science și ActionScript. Fiecare provocare conține un set de 21 de întrebări, propuse de angajații King din studiourile din toată lumea. Jucătorii au la dispoziție un timp limitat pentru a răspunde la fiecare întrebare. În funcție de punctajul obținut, cei care parcurg quizz-ul primesc un calificativ. Candidații care reușesc să obțină un scor de cel puțin 90% au posibilitatea de a-și trimite datele de contact împreună cu răspunsurile la unul dintre studiourile King dorite și să aplice pentru unul din posturile disponibile.

King Challenge este un nou sistem de recrutare propus de King și reprezintă o premieră în industria de gaming. Începând din luna februarie, aplicația este disponibilă și pentru România și face parte din campania de recrutare demarată de King anul trecut. Profesioniștii români din IT sau marketing au posibilitatea de a aplica pentru unul din posturile oferite de King, în oricare dintre cele șapte studiouri din lume. În prezent, studioul King din București are 77 de angajați și continuă să angajeze oameni pe poziții ca QA Practitioner, Data Scientist, C++ Game Developer (Mobile), Game Developer (Flash), Java System Developer, Producer, Test Automation Engeneer și UI Designer.

Aplicația King Challenge este disponibilă pentru dispozitivele cu sistemul de operare iOS și Android și poate fi descărcată gratuit din magazinele App Store, respectiv Google Play.