De exemplu, studenţii de la Facultatea de Arhitectură care încep anul trei vor plăti o taxă de trei ori mai mare decât cea plătită în primul an de studiu. Astfel, ei vor plăti 5.600 de lei pentru al treilea an de studiu.
"Universitatea nu s-a consultat cu studenții înainte de a lua această decizie, iar Rectorul universității a refuzat orice negociere cu studenţii susținând că "nu este problema universității dacă studenții nu mai pot să își plătească taxele de școlarizare", scrie Asociaţia Studenţilor Arhitecţi "Spiru Haret", într-un comunicat.

Protestele împotriva deciziei instituţiei au început de miercuri li au fost conduse de studenţii de la Facultatea de Arhitectură, cei mai afectaţi de scumpirea taxelor.
"Universitatea a arătat o lipsă de respect totală față de studenți, tratați mai degrabă ca o marfă sau cel mult ca simpli clienți și în niciun caz ca membri într-o comunitate academică", mai scriu studenţii în comunicat.
Potrivit Asociaţiei, consultarea studenților și transparența procesului de stabilire a taxelor de studii sunt obligatorii. "Considerăm intolerabilă inducerea studenților în eroare prin înmatricularea lor cu taxe mici doar pentru ca acestea să fie crescute ulterior fără măsură de conducerea universității"m cred studenţii.