Mâncăm mai multe legume şi fructe cumpărate de peste hotare decât din producţia naţională. Totuşi, importurile de acest fel s-au redus anul trecut cu 35% faţă de 2008.

Românii consumă anual 85 de kilograme de fructe, cu zece kilograme sub media europeană, ocupând a opta poziţie din cele douăzeci şi şapte. Cei mai mari amatori de fructe sunt italienii. Chiar dacă nu ne aflăm pe un loc fruntaş, merele, bananele şi citricele sunt cele mai căutate fructe de pe piaţa noastră, acestea cumulând aproximativ 50% din valoarea totală a vânzărilor de fructe proaspete. Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii, anul trecut am importat peste 124.000 de tone de citrice, a căror factură a fost de 51 de milioane de euro, circa 83.000 de tone de banane, în valoare de 45,7 milioane de euro, şi aproximativ 39.000 de tone de mere, pentru care am plătit 16 milioane de euro.

Conform reprezentanţilor Dole România, unul din principalii jucători de pe piaţa internaţională de profil, consumăm mere, pe lângă cele din producţia internă, importate din Austria, Italia, Olanda şi Polonia. Bananele sunt aduse din Ecuador, Costa Rica şi Columbia, iar citricele provin din Africa de Sud, Grecia şi Turcia.

Anul trecut, compania Dole a importat fructe şi legume în valoare de circa 35 de milioane de euro. Pentru 2010, piaţa locală a bananelor este estimată la aproximativ opt milioane de baxuri, adică 145.000 de tone de banane, Dole intenţionând să realizeze 25% din acest volum. Dole este prima şi singura companie internaţională producătoare de fructe care operează direct în ţara noastră. Dole România şi-a început activitatea în 2009 şi are 85 de angajaţi.

La nivel global, Dole Food Company Inc a avut venituri nete de 6,8 miliarde de dolari în 2009, fiind cel mai mare producător şi distribuitor de fructe şi legume proaspete din lume, precum şi cel mai mare producător de banane organice.

Deficit de 40,9 milioane euro în 2009

206-50559-09_mere_15.jpgÎn ceea ce priveşte producţia de legume, statistica Ministerului Agriculturii arată că în 2008 am produs 3,15 milioane de tone. În acelaşi an, s-au importat peste 185.000 de tone de legume şi s-au exportat doar 14.000 de tone. Valoarea totală a importurilor de legume a fost de 93,8 milioane de euro, iar cea a exporturilor, de 23,3 miloane de euro. Anul trecut, România a produs 3,37 milioane de tone de legume, a importat în primele unsprezece luni 135.500 de tone şi a exportat 30.700 de tone. La o valoare totală a importurilor de 61,7 milioane de euro, deficitul comercial pe această grupă de mărfuri  a fost în 2009 de 40,9 milioane de euro. Principalele ţări din care importăm sunt Turcia, Bulgaria, Italia, Olanda, China şi Polonia. În ceea ce priveşte exporturile României, acestea sunt direcţionate îndeosebi către Ungaria, Bulgaria, Rusia, Republica Moldova, Franţa şi Austria.

5 mil. de euro este valoarea exporturilor de fructe proaspete ale ţării noastre în 2009, conform datelor statistice ale Ministerului Agriculturii