Strigător la cer! Cum poate scăpa monstrul din Caracal de pedeapsa maximă. S-a aflat acum
Este de-a dreptul strigător la cer. Monstrul din Caracal a îngrozit o țară întreagă, dar ar putea să scape de pedeapsa maximă. Totul s-a aflat acum. Există mai multe tertipuri în lege prin care Gheorghe Dincă poate dribla închisoarea pe viață.
La asta nu ne-am fi putut aștepta. Monstrul din Caracal care a îngrozit toată România ar putea scăpa cu o pedeapsă mai blândă. Un avocat e convins că Gheorghe Dincă are șanse să scape de închisoarea pe viață.
Avocatul Adrian Cuculiș spune că principalul argument contra închisorii pe viață în cazul lui Dincă este că acesta are peste 60 de ani. Dincă ar putea de exemplu să primească 30 de ani de închisoare, din care să efectueze 20 în anumite condiții, dacă instanța va decide că le-a omorât pe Luiza și Alexandra, conform Antena 3.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

