Strategia PSD a fost devoalată. Ce îi pregătesc lui Iohannis și care e rolul lui Dăncilă
Tudorel Toader și-a pierdut , oficial, sprijinul PSD. Măsura luată în CEX al PSD era oarecum previzibilă, ținând cont că ministrul Justiției a reușit să-l irite atât pe Liviu Dragnea cât și pe cei mai mulți lideri PSD.
Singurul social-democrat din Comitetul Executiv – Dumitru Buzatu – care s-a opus retragerii sprijinului lui Tudorel Toader a explicat ce s-a întâmplat în partid dar și care sunt așteptările PSD în perioada imediat următoare.
“O majoritate într-un organism de decizie e suverană când e vorba de realizările unei persoane”, a spus Buzatu. El a spus că sunt și altele persoane care sunt pregătite să conducă acest minister.
Întrebat dacă PSD se așteaptă la piedici din partea lui Iohannis după modelul practicat deja la ministerele Dezvoltării și Transporturilor, liderul social-democrat a spus, într-o primă fază că “Iohannis va face ce va dori”.
El a fost chestionat asupra votului împotrivă pe care l-a dat în ședința CEx al PSD. ”Nu e vorba dacă mie mi se pare bună decizia ci de un vot majoritar și eu trebuie să respect acest lucru”.
În opinia sa, la cum se reprofilează lucrurile, va fi o restructurare guvernamentală. “În virtutea bunelor relații pe care le avem cu Iohannis, ne așteptăm să pună toate piedicile”, a comentat Dumitru Buzatu.
În cazul unei restructurări guvernamentale, noul Guvern vine în Parlament și cere votul de încredere, iar președintele nu mai are nicio soluție pentru a bloca numirea unui ministru în Guvern.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





