Declaraţia a reprezentat un răspuns la o problemă ridicată de unul dintre membrii delegaţiei germane, Kirsten Tackmann, care a afirmat că estul Germaniei se confruntă cu speculaţiile funciare şi a dorit, în acest context, să cunoască poziţia României în această privinţă. „Şi România se confruntă cu această problemă. Din păcate, ne apropiem de aproape un milion de hectare care au fost înstrăinate. Deocamdată, avem avantajul că nu poate fi înstrăinat (pământul n.r.) decât rezidenţilor din România, societăţi comerciale sau persoane fizice, dar care au rezidenţa în România. Această prevedere expiră peste un an şi intenţionăm să o prelungim”, a spus Rădulescu.

Citiţi şi: De ce ne cumpără străinii ţara la hectar Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia, a arătat, la sfârşitul lunii februarie, că va susţine prelungirea moratoriului privind interzicerea vânzării terenurilor pentru străini după 2013. „Intenţia noastră este de a bloca accesul străinilor de a cumpăra terenuri în România după 2013. Vrem să cerem o prelungire a moratorului privind interzicerea vânzării terenurilor către străini. Faptul că celelalte ţări care au intrat în UE au reuşit acest lucru se datorează lipsei acestei clauze în tratatul de aderare. Noi trebuie să deschidem piaţa la 1 ianuarie 2014 pentru că scrie în Tratatul de Aderare”, a declarat Stelian Fuia.
În prezent, străinii – persoane fizice nu pot cumpăra terenuri până în 2013, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, fiind considerate persoane juridice române. Circa 7-8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, Germania cu 15,48% şi ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia si Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%. Preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu, şi membri ai comisiei s-au întâlnit, luni, cu o delegaţie a Comisiei pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorului din Bundestag, condusă de Hans-Michael Goldmann, preşedintele acestei comisii.
Sursa: Agerpres