Stop jocurilor de noroc. Municipiul din România care a interzis păcănelele. Primele săli se închid chiar în martie

Stop jocurilor de noroc. Municipiul din România care a interzis păcănelele. Primele săli se închid chiar în martie

SURSA FOTO: Dreamstime - Jocuri de noroc

Publicat de Bogdan Ungureanu la 26 martie 2026, 21:32

Consiliul Local Vaslui a decis interzicerea tuturor jocurilor de noroc din municipiu, cu excepția loteriei tradiționale și a pariurilor sportive, măsura urmând să fie aplicată treptat pe măsură ce autorizațiile existente expiră. Primarul Lucian Braniște a explicat că hotărârea vizează protejarea familiilor și a tinerilor, reducerea dependenței de jocuri și crearea unui mediu social mai sigur, în timp ce operatorii economici își vor încheia activitatea conform calendarului autorizațiilor.

Autoritățile din municipiul Vaslui interzic jocurile de noroc. Sălile se vor închide treptat începând din martie

Consiliul Local Vaslui a adoptat joi o hotărâre prin care interzice complet jocurile de noroc în municipiu, cu excepția jocurilor loto tradiționale și a pariurilor sportive.

Proiectul a fost inițiat de primarul Lucian Braniște și a fost aprobat cu votul a 21 dintre cei 23 de consilieri locali.

Decizia va produce efecte pe măsură ce autorizațiile existente vor expira, primele săli urmând să își încheie activitatea la finalul lunii martie.

Înaintea ședinței Consiliului Local, mai mulți angajați ai unor săli de jocuri din municipiu au organizat un protest, acuzând autoritățile locale că prin această măsură îi lasă fără locuri de muncă.

În prezent, în Vaslui funcționează aproximativ 60 de săli de jocuri de noroc, în care sunt exploatate peste 419 aparate de tip slot-machine.

Decizia nu e îndreptată împotriva operatorilor economici, ci urmărește binele comunității, subliniază primarul Braniște

Primarul Lucian Braniște, inițiatorul proiectului, a explicat că măsura a fost gândită pentru protejarea cetățenilor și pentru reducerea efectelor negative asociate dependenței de jocuri de noroc.

El a arătat că, în opinia sa, protejarea familiilor și a tinerilor trebuie să reprezinte o prioritate pentru administrația locală și că autoritățile au așteptat publicarea actului normativ în Monitorul Oficial pentru a avea instrumentele legale necesare intervenției.

Edilul a subliniat că decizia nu este îndreptată împotriva operatorilor economici, ci urmărește binele comunității, inclusiv protejarea copiilor și a familiilor afectate de dependența de jocuri, precum și crearea unui mediu social mai sigur și mai echilibrat.

„Ca primar, consider că protejarea familiilor și a tinerilor trebuie să fie o prioritate. Am așteptat publicarea actului normativ în Monitorul Oficial și avem astăzi și instrumentele legale pentru a acționa.

Nu este o decizie împotriva cuiva, ci este o decizie pentru oameni. Pentru copiii care nu trebuie să crească într-un oraș dominat de tentații periculoase. Pentru familiile care au suferit din cauza dependenței de jocuri.

Pentru un oraș mai sănătos, mai echilibrat și mai sigur social. Vasluiul trebuie să fie un oraș în care oamenii își construiesc viitorul, nu îl pierd la păcănele. Eu cred că putem face acest pas”, a declarat primarul Lucian Braniște.

Cele mai multe săli se vor închide pe la jumătatea lui 2026

Hotărârea adoptată de Consiliul Local prevede că operatorii economici care dețin autorizații de exploatare emise de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabile la momentul intrării în vigoare a deciziei, își vor putea continua activitatea doar până la expirarea acestora.

Primele săli se vor închide la sfârșitul lunii martie, iar majoritatea vor înceta activitatea la jumătatea anului, când autorizațiile vor ajunge la termen.

Reamintim că, până la finalul lunii trecute, legislația obliga companiile din domeniu să obțină doar o autorizație națională. Printr-o ordonanță de urgență adoptată la 24 februarie, Guvernul a introdus și obligativitatea obținerii unei autorizații de funcționare din partea autorității publice locale, schimbare care a permis administrațiilor municipale să adopte măsuri restrictive suplimentare.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.