Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie şi fost economist şef al Băncii Mondiale, a declarat că Rezerva Federală Americană este implicată în multe conflicte din cauza faptului că este o instituţie coruptă.

Acesta a explicat faptul că dacă un stat ar depune o solicitare de ajutor la Banca Mondială şi ar avea o bancă centrală similară Fed-ului, în cadrul căreia guvernează nişte bănci care se presupune că ar trebui monitorizate, acest lucru ar atrage nişte semnale de alarmă.

„Este o structură de guvernare coruptă”, a spus Stiglitz despre Rezerva Federală Americană, în cadrul unui seminar organizat de Roosevelt Institute, de faţă cu reprezentantul organismului care se ocupă de monitorizarea programului de salvare a băncilor, dar şi a omului de afaceri George Soros.

După ce seminarul s-a încheiat, Stiglitz a recunoscut că afirmaţiile despre Fed au fost un pic exagerate, dar că îşi păstrează ideea că un sistem de reglementare financiară care copiază structura Fed-ului ar trebui să însemne un mare semnal de alarmă că ceva nu e în regulă.  

Acesta şi-a susţinut afirmaţiile prin faptul că cei cei care au hotărât ca băncile să fie ajutate cu bani de la stat au fost înainte angajaţi ai acelor bănci, fapt ce l-a determinat să se întrebe dacă nu cumva acesta este un conflict de interese.

SURSA: „Huffington Post”