Statul subvenționează dobânzile creditelor bancare contractate de fermieri
Fermierii vor primi ajutor de la stat pentru accesarea creditelor, valoarea totală a programului fiind de 120 milioane lei. Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor, valabilă până la 31 decembrie anul acesta.
Comisia Europeană a autorizat programul de ajutor pentru fermieri în valoare de 120 milioane lei (circa 28 milioane euro), cu obiectivul de a sprijini fermierii care, din cauza crizei economice, întâmpină dificultăți în accesarea creditelor bancare. Ajutoarele vor fi primite sub formă de credite subvenționate.
Schema se adresează fermierilor din sectorul producției agricole primare, cu condiția ca aceștia să nu se afle în dificultate financiată. Prin program, sunt acoperite numai contractele semnate până la 31 decembrie 2011 și acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013.
Programul respectă condițiile prevăzute de Cadrul temporar de criză adoptat în decembrie 2010 de către Comisia Europeană, autoritățile românești demonstrând că schema este necesară pentru a remedia o perturbare gravă a economiei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





