Este dezastru pentru România! Sporul natural negativ al populaţiei s-a accentuat, în luna iulie a acestui an, fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019.

Potrivit INS, în iulie 2020, decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 5.002 persoane, comparativ cu 2.223 persoane în aceeaşi lună din 2019.

În iulie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.276 de persoane, iar în mediul rural decesul a 11.141 de persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.389 de persoane în mediul urban şi cu 723 de persoane în mediul rural.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în iulie 2020 a fost mai mic cu 667 comparativ cu aceeaşi lună din 2019, iar numărul persoanelor care au decedat în luna iulie 2020 a fost cu 2.112 mai mare faţă de luna iulie 2019.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor, în special în lunile aprilie, iunie şi iulie 2020, când s-au înregistrat creşteri faţă de lunile aprilie, iunie şi iulie 2019, al căsătoriilor şi divorţurilor care lunar au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de luna corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent”, se arată într-un comunicat semnat de INS.

În luna iulie 2020 s-a înregistrat naşterea a 17.415 copii, cu 2.629 mai mulţi decât în luna iunie 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2020 a fost de 22.417, cu 1.344 decese mai multe decât în luna iunie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2020, a fost de 101 copii, în creştere cu 18 decese sub 1 an faţă de luna iunie 2020.

Potrivit statisticii, în luna iulie 2020, aproape două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (9.220 decese, reprezentând 41,1% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5.392 decese, reprezentând 24,1%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.372 decese (19,5%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani.

Cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (65 decese), 20-29 ani (109 decese) şi 0-4 ani (114 decese). În luna iulie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 11.168 căsătorii, cu 5.779 mai multe decât în luna iunie 2020.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 1.863 în luna iulie 2020, cu 492 mai puţine decât în luna iunie 2020.

Potrivit statisticii, numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2020, cu 5.625 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna iulie 2020 s-au