Cei mai recenţi indicatori daţi publicităţii în această săptămână de guvern, ce indică o inflaţie mai mică şi o scădere a importurilor, au evidenţiat această încetinire, ce ar urma să fie confirmată vineri de cifra creşterii pentru cel de-al doilea trimestru.

"Stabilizarea creşterii nu este numai sarcina cea mai urgentă, ci şi una dificilă şi pe termen luni"’, a declarat şeful guvernului, citat într-un comunicat guvernamental, preluat de France Presse. Printre mijloacele de sprijinire a creşterii, Wen Jiabao a menţionat "stimularea consumului’, "diversificarea exporturilor" şi "de o manieră mai importantă, sprijinul pentru o creştere raţională a investiţiilor’, a detaliat el.

Potrivit AFP, economia chineză este foarte dependentă de investiţii şi de exporturi, în timp ce consumul intern rămâne subdezvoltat. Guvernul încearcă de mai mulţi ani să corecteze acest dezechilibru, dar fără mare succes. Investiţiile, în special în infrastructuri, au fost încurajate de guvern în urma crizei financiare din 2008 pentru a sprijini activitatea, însă extinderea creditului a provocat o inflaţie care a ajuns la 6,5% în ritm anual în iulie 2011.

În faţa încetinirii actuale a creşterii, care a scăzut de la 9,2% anul trecut la 8,1% în primul trimestru, guvernul nu vrea să deschidă din nou resursele de credit de teama unei relansări a inflaţiei, ce a scăzut la 2,2% luna trecută, dar speră să aleagă cele mai bune proiecte, sprijinind în acelaşi timp consumul.