Spot – Futures
6 noiembrie 2006. Verde în pieţele din regiune: indicele CECE a câştigat +2,25%, până la 2.433 puncte, apropiindu-se de maximul absolut de 2.533 puncte, atins la mijlocul lui mai. Europa de Vest, la fel de optimistă: ATX (Austria) +1,25%, CAC 40 (Franţa) +1,24%, DAX (Germania) +1,43%, FTSE (Anglia) +1,24%, SSMI (Elveţia) +1,15%. Revenire şi peste Ocean, în SUA, unde DJIA a urcat cu 119 puncte, până la 12.105 puncte. La BVB, SIF-urile au fost din nou vedete, indicele BET-FI apreciind
6 noiembrie 2006. Verde în pieţele din regiune: indicele CECE a câştigat +2,25%, până la 2.433 puncte, apropiindu-se de maximul absolut de 2.533 puncte, atins la mijlocul lui mai. Europa de Vest, la fel de optimistă: ATX (Austria) +1,25%, CAC 40 (Franţa) +1,24%, DAX (Germania) +1,43%, FTSE (Anglia) +1,24%, SSMI (Elveţia) +1,15%. Revenire şi peste Ocean, în SUA, unde DJIA a urcat cu 119 puncte, până la 12.105 puncte. La BVB, SIF-urile au fost din nou vedete, indicele BET-FI apreciindu-se cu +3,48% pe o lichiditate bună, de 52 milioane de lei. Deal de 2,8 milioane euro pe SIF 5, la un preţ de 3,66 lei. Evoluţie foarte bună pe BRK: +8%, fiind transferate un milion de acţiuni.
7 noiembrie. SIF-urile au înregistrat azi o corecţie de -2,7% (BET-FI), normală şi bine-venită pentru consolidarea trendului ascendent. Semnal bun: lichiditatea se menţine la cote foarte bune (69 milioane lei), deci există interes. După creşteri, apar şi investitori care îşi marchează profitul, însă important e ca ordinele de vânzare să găsească şi contrapartidă.
8 noiembrie. Un recul puternic a dat BET înapoi cu -3,1%, iar BET-FI cu -6,8%, pe fondul unui volum de tranzacţionare foarte mare: 110 milioane lei, din care 75 mil. lei pe cele cinci SIF-uri. Ce s-a întâmplat? S-a dat „vina“ pe arbitrajorii care aveau deschise poziţii short pe piaţa la termen, pe SIF-uri. Un aspect pozitiv: lichiditatea. Marcarea profitului, operaţiuni de arbitraj, speculaţii, toate sunt operaţiuni normale în orice piaţă. Aspectul mai puţin pozitiv: volatilitatea ridicată, în lipsa evenimentelor importate în activitatea companiilor. Ce se poate face? Pe de o parte, lichiditatea poate reduce riscul unor fluctuaţii puternice în cazul unei presiuni la vânzare sau la cumpărare, iar pe de altă parte, prezenţa unor instrumente financiare echilibrează cele două poziţii pe care se poate situa un investitor: short şi long. Este nevoie, deci, de piaţa la termen, pentru a tempera aşa-numita „exuberanţă iraţională“, evitând crearea bulelor speculative, care provoacă crahuri financiare.
9 noiembrie. Volum mare (111 milioane lei, din care 90 pe SIF-uri), însă evoluţie în sens contrar: BET +2,3%, BET-FI +5,1%.
10 noiembrie. Final de săptămână liniştit.
Articolele din această pagină au doar un rol informativ şi nu implică în nici un fel recomandări sau sugestii de investiţii. Sursa fiecărei informaţii prezentate a fost considerată de încredere, dar nu putem garanta totuşi corectitudinea acestora.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





