Lumea muzicii populare din România primește lovitură după lovitură! S-a stins din viață altă voce legendară. Artistul Benone Sinulescu a decedat la doar o săptămână distanță de la moartea interpretului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian. Acesta a murit la onorabila vârstă de 84 de ani.

Femeia care i-a fost alături timp de decenii la rând, a făcut dezvăluiri emoționante. Soția lui Benone Sinulescu povestea, cu doar o zi înainte de aș pierde bărbatul, că împliniseră 40 de ani de la căsătorie.

Totodată, văduva a explicat că soțul ei nu se îmbolnăvise de Covid-19, starea sa de sănătate fusese agravată din cauza pneumoniei.

„Fără el viața nu mai e la fel”

Elena Sinulescu a mărturisit că, în trecut, ea reușise să-l convingă pe soțul ei să construiască un cavou pentru amândoi în cimitir. „M-am gândit că suntem bătrâni.”

„Nu mai sunt om. Ieri (n.r. miercuri) am făcut 40 de ani de la căsătorie, el a murit azi la ora 14:00. A murit acasă, nu a avut COVID, a avut pneumonie, i-am cumpărat concentrator de oxigen. Veneau medicii periodic, acasă și avea două femei care s-au ocupat de el și l-au îngrijit așa cum trebuie. Fără el viața nu mai e la fel. Ne-am făcut cavoul la Arad, la cimitir, abia l-am convins să îl facem. M-am gândit că suntem bătrâni”, a declarat Elena Sinulescu pentru Click!

„Mi-au spus să îl trec pe tratament”

Elena Sinulescu a clarificat și acuzele care i-au fost aduse în spațiul public. Anumite voci vehiculau că Benone Sinulescu avea nevoie de o operație, însă acesta nu ar fi făcut intervenția din cauza soției. Ea a explicat că, în urma analizelor, cadrele medicale i-au recomandat bărbatului să renunțe la operația de carotidă.

„Cu operația de carotidă nu este că nu am vrut eu să îl operez. Pur și simplu nu s-a putut. Am trimis analizele la toți medicii. Și mi-au spus să îl trec pe tratament, să nu îl supun unui risc, că rămânea pe masa de operație”, a mai spus Elena Sinulescu.