Sorina Pintea e distrusă! Decizia care o va pune la pământ
După scandalul în care fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea a fost surprinsă luând mită de două ori, situație pare că se complică din ce în ce mai mult. Senatorul social-democrat Liviu Pop a declarat luni, la Parlament, că va formula plângere penală împotriva fiului Sorinei Pintea.
Se pare că senatorul social-democrat dorește să-i ceară acestuia daune morale pentru prejudiciu de imagine provocat de „declaraţiile iresponsabile” ale acestuia.
„Toate sunt nişte bazaconii pe care domnişorul Pintea va trebui să le demonstreze în instanţă. Mâine, avocatul meu va depune plângerea prin care voi cere daune morale pentru prejudiciu de imagine produs de acele declaraţii iresponsabile”, a precizat Liviu Pop, întrebat dacă afirmaţiile făcute de fiul Sorinei Pintea la adresa sa sunt adevărate şi dacă se cunoaşte cu denunţătorul.
Cine a denunțat-o pe Sorina Pintea?
În ceea ce privește denunţătorul din cazul Sorina Pintea, senatorul social-democrat a susținut din nou că: „Băiatul lui e finul meu, l-am cununat acum patru – cinci ani. Repet acelaşi lucru de sâmbătă, când am aflat de situaţie”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.