A treia mare bancă listată din Franţa a precizat că în urma fuziunii se vor reduce costurile cu peste 350 milioane de euro în 2024 şi cu aproape 450 milioane de euro în 2025.

„Reţeaua se va reduce de la aproximativ 2.100 de sucursale la finalul acestui an la aproximativ 1.500 de sucursale la finalul lui 2025”, a informat SocGen.

Se doresc 4,5 milioane de clienți

De asemenea, banca online Boursorama vrea să ajungă la 4,5 milioane de clienţi în 2025, de la 2,5 milioane în 2020.

„Câştigând peste două milioane de clienţi în cinci ani, Boursorama intenţionează să-şi continue investiţiile menite să atragă noi clienţi în următorii cinci ani. Boursorama ar urma să raporteze pierderi cumulate de aproximativ 230 milioane de euro până în 2023, a avertizat grupul bancar francez.

Profit net de 100 milioane de euro

Divizia online se aşteaptă la un profit net de 100 milioane de euro în 2023 şi de 200 milioane de euro în 2025.

În ultimii ani, SocGen şi-a redus prezenţa în zonele, vânzând operaţiunile din ţări din Europa Centrală şi de Est, cum ar fi Polonia, Bulgaria şi Albania.

În trimestrul trei din 2020, Societe Generale a revenit pe profit, datorită performanţei mai bune a instrumentelor financiare derivate, care au înregistrat un avans solid în prima jumătate a anului, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare.

Profitul net a urcat cu 1 procent

Profitul net al grupului bancar francez a urcat cu 1% în perioada iulie – septembrie 2020, la 862 milioane de euro (1,01 miliarde de dolari), aproape dublu faţă de estimările analiştilor. Veniturile au scăzut cu 2,9%, la 5,81 miliarde de euro, dar de asemenea peste previziunile analiştilor. În trimestrul doi din 2020, Societe Generale înregistrase pierderi de 1,26 miliarde de euro.

Pentru a redresa rentabilitatea celei de-a treia mari bănci franceze, directorul general Frederic Oudea a remaniat în profunzime echipa de conducere şi intenţionează să se concentreze, din nou, pe căutarea unei creşteri mai puţin riscante. Potrivit CEO-ului de 57 de ani, revizuirea echipelor de traderi şi reorganizarea reţelei de retail a Societe Generale vor permite relansarea situaţiei.

Unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare

Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 149.000 de angajaţi în 67 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, asigurări şi servicii financiare pentru companii, respectiv Global Banking şi Soluţii pentru Investitori.

În România, BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 625 de unităţi, a emis aproximativ 2,41 milioane de carduri şi deţine o reţea de acceptare de aproximativ 30.000 POS şi aproape 1.500 ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii iunie 2020, de 58,39 miliarde de lei.