Ucraina a reacționat după ce șeful Parlamentului maghiar, Laszlo Kover, a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar avea probleme psihologic.

Totul a pornit după ce Laszlo Kover s-a declarat nemulțumit de atitudinea liderului de la Kiev, care cere insistent arme pentru apărarea Ucrainei în fața armatei ruse.

Volodimir Zelenski a fost insultat de șeful Parlamentului maghiar

Oficialul maghiar a spus că Zelenski are „o problemă personală, psihologică, pe care eu nu o pot aborda”.

„De când îmi amintesc şi urmăresc evenimentele externe, nu ţin minte ca liderul unei ţări care are nevoie de ajutor, care se află în dificultate, să ridice tonul împotriva cuiva, aşa cum a făcut-o Zelenski nu numai împotriva Ungariei, ci chiar împotriva cancelarului german.

Cei care au nevoie de ajutor cer de obicei politicos, chiar dacă cu insistenţă, dar mereu cer, nu amenință. Pe duşmani îi ameninţi, nu pe cei pe care vrei să-i câştigi ca prieteni. Aici e vorba de o problemă personală, psihologică, pe care eu nu o pot aborda”, a spus șeful Parlamentului ungar, potrivit 444.hu.

Reacția dură a Ucrainei

La rândul său, șeful Biroul Preşedintelui Ucrainei, Andriy Sibiga a reacționat la declarația oficialului ungar printr-o postare pe Facebook.

„Pe măgar îl recunoşti după urechi şi pe prost după vorbă. O minte scurtă are o limbă lungă”, a scris oficialul de la Kiev.

„Un declanşator suficient pentru o astfel de generaţie de ‘politicieni’. Am dori să auzim și evaluarea politicianului (ungar) despre cum fasciştii unguri au ars de vii mii de oameni în satul Koriukivka, una dintre cele mai mari atrocităţi ale celui de-al Doilea Război Mondial. Toţi soldaţii-fascişti ungari erau ‘sănătoşi psihic’?”, a mai scris Sibiga.

De asemenea, Andriy Sibiga a ținut să precizeze că Ucraina va câștiga războiul, ucrainenii vor fi mândri de țara lor, „iar astfel de ‘personaje’ vor rămâne la coşul de gunoi al istoriei”. Totodată, el și-a exprimat convingerea că, dincolo de declarațiile unor politicieni sau a altora, poporul ungar va menține mereu o relație de prietenie cu cel ucrainean.