"Analizăm dacă Fondul de Compensare a Investitorilor poate fi folosit în cazul Harinvest, însă avem nevoie de o decizie a Autorităţii de Supraveghere Financiară în acest sens. Încercăm să găsim soluţii pentru a minimiza pierderile clienţilor eligibili, dar doar în limita maximă de 20.000 de euro", a precizat Sobolewski.

El a arătat că s-ar putea apela la această soluţie deoarece Fondul de Garantare al Depozitarului Central a mai fost folosit de această firmă. "După ce l-am folosit o dată pentru a deconta tranzacţii scadente ale Harinvest, eu însumi şi Adriana Tănăsoiu (directorul general al Depozitarului Central – n.r.) ne-am îndoit că acest fond de solidaritate poate fi folosit astfel şi a doua oară", a spus Ludwik Sobolewski.

În opinia sa, cazul Harinvest nu reprezintă o problemă tehnică pentru piaţa de capital din România ci una structurală, una dintre cele mai mari probleme ale pieţei de capital din România, a mai spus şeful Bursei de Valori Bucureşti. ‘Harinvest este doar o imagine modestă, primitivă a acestei probleme dar care ne arată că este nevoie de restructurarea unei mari părţi din întregul sistem. Am avut deja un schimb de opinii cu vicepreşedintele ASF, Mircea Ursache, şi am ajuns la aceeaşi concluzie: trebuie să impunem mai multe obligaţii participanţilor la piaţă cu privire la calităţile angajaţilor şi la nivelul capitalului pentru a minimiza riscul operaţional’, a spus Sobolewski.

El nu a precizat care sunt pragurile de capital despre care se discută, însă a spus că piaţa are nevoie de participanţi puternici din punct de vedere financiar.

Potrivit preşedintelui BVB, în cazul Harinvest, primele semne de posibile neregului au apărut încă din octombrie 2012, dar Bursa, în general, peste tot în lume, nu doar în România, nu are la îndemână intrumentele necesare pentru a controla direct tranzacţiile intermediarilor. ‘Am interzis accesul Harinvest la sistemul de tranzacţionare pentru că nu ne-au plătit comisionul. Nu este vorba de suma respectivă, dar faptul că nu au plătit a reprezentat pentru noi un nou semnal că ar putea fi vorba de posibile nereguli’, a mai spus preşedintele BVB. El a precizat că în tot acest timp BVB şi Depozitarul Central au acţionat corect, având în vedere pârghiile pe care le-au avut la îndemână.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis luni retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru SSIF Harinvest şi amendarea societăţii cu 5% din cifra de afaceri realizată în anul 2012 (338.500 de lei).

De asemenea, ASF a decis iniţierea demersurilor pentru modificarea prevederilor Legii 297/ 2004 sub aspectul calificării unor fapte care sunt considerate în prezent practică frauduloasă (contravenţii) drept infracţiuni şi demararea unei analize interne pentru evaluarea modului în care a funcţionat supravegherea sectorului de instrumente şi investiţii financiare în cazul Harinvest.

ASF a sesizat deja PICCJ – DIICOT cu privire la situaţia SSIF Harinvest.

În context, Asociaţia Brokerilor a solicitat instituţiilor pieţei de capital analizarea modului defectuos în care mecanismele proprii de supraveghere a intermediarilor au funcţionat în cazul societăţii Harinvest SA.