Smiley a precizat că piesa aceasta este despre toți oamenii din viața noastră.

„Am scris o piesă despre oamenii din viața noastră pe care parcă nu-i vedem, deși ei contează atât de mult pentru bunul mers al lucrurilor din viețile noastre și fără de care lumea chiar nu ar mai fi la fel. Am făcut piesa în timpul unei tabere de creație muzicală din februarie și îmi doresc mult să o lansez ACUM, când mi se pare un moment atât de potrivit pentru a ne opri din goana zilnică, din pititul pe după ecrane, din judecățile de valoare care curg în cascadă, din ura care a luat locul iubirii cu tot felul de scuze, din neglijența pentru esență și preocuparea pentru aparență.”, declară Smiley despre „OAMENI” pe care o descrie ca fiind una dintre cele mai frumoase piese scrise de el vreodată.

Videoclipul piesei „OAMENI” a fost regizat de Iulian Moga. El reprezintă o premieră absolută pentru piața de video din România. A fost filmat în mai puțin de 5 secunde. Mai exact în 4,8 secunde, cu o cameră de filmat de superviteză.

„Clipul este fantastic, a ieșit senzațional! Felul în care este filmat, adică în doar câteva secunde, dar atât de pline, de muncite, de încărcate de pregătiri, de dinamică, este de fapt fix ca metafora și mesajul întregii piese. Într-o frântură de goană pe stradă de câteva secunde se ascund de fapt sute de chipuri pe lângă care trecem nepăsători, cu ochii în jos, preocupați doar de noi și care ne fac prin contribuția lor drumul bun și normal. Către ei trebuie să ridicăm privirea, să zâmbim, să salutăm, să mulțumim, să îi facem pe toți, dar de fapt pe FIECARE în parte, să conteze și în ochii noștri, nu numai în tabele cu cifre și rezultate sau în evidențele reci ale unor superiori.”, povestește Smiley despre videoclipul piesei „OAMENI”.

Videoclipul este filmat în decorul serialului Wednesday

Videoclipul piesei este primul din România filmat în decorul celebrei serii la nivel mondial Wednesday. Videoclipul este filmat alături de Alexandra Căplescu, una din artistele care au dublat-o pe Wednesday Addams în film. Alături de ei se află și îndrăgitul actor Alex Bogdan, cunoscut pentru rolurile satirice, care joacă în clip rolul elevului de bani gata, care a fentat școala.

Co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica și producția semnate de Smiley împreună cu Lucian Nagy și cu versurile semnate de Smiley și Vlad Cireșan, piesa „OAMENI” a avut și o precampanie de lansare cu un puternic impact emotional.

În plin val de reduceri sub titlul Black Friday, în care mii de produse sunt valorizate, ridicate la grad de importanță și aduse în ochii și necesarul cumpărătorilor prin reduceri masive, oamenii devin neesențiali și își pierd ei înșiși valoarea reală care devine echivalentă cu potențialul financiar sau cu statutul social.

Campanie creativă marca HaHaHa Production

Astfel, Smiley și echipa creativă de la HaHaHa Production au creat o campanie prin care se „vând” oameni la „nici doi bani”, doar-doar ajung să fie băgați în seamă și valorizați. Cu interpretarea actorului Alexandru Conovaru, după un text scris ca un pamflet amar de către creativii Paul Cioc și Titus Dumitrescu, clipul de prelansare a piesei „OAMENI” a aruncat în eterul internetului campania de reduceri, cu oameni pe care nu dai nici 2 bani, la oferta de doar 1,99 de bani.

În contrapartidă, fără să îmbrace pe nimeni în haine de erou, ci doar să valorizeze firesc și onest fiecare om din jur, Smiley vorbește pe canalele sale de social media și cântă despre OAMENI care, zi de zi, fac din lume un spațiu:

  • viu
  • educat
  • frumos
  • sănătos
  • curat, dar pe care nimeni nu pare să-i vadă.

„Spune-mi ce-ar fi lumea fără ea, fără el, fără ei!”, semnalează Smiley despre oamenii „pierduți în fundal”.