Tensiunile dintre Rusia şi NATO sunt mai mari ca niciodată, în condiţiile multiplelor exerciţii militare ce au loc, în această perioadă, în Marea Neagră.

“Federația Rusă alege în mod deliberat să fie foarte agresivă”

În acest context, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, spune că situaţia a devenit extrem de delicată, mai ales că Moscova este intenţionat foarte agresivă faţă de NATO, în multe zone de pe glob.

“Există o situație destul de delicată. Federația Rusă alege în mod deliberat să fie foarte agresivă cu NATO. Și-n Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Nordului și-n Mediterana.

Dar în același timp, măsurile pe care le luăm sunt extrem de puternice și trebuie să fim liniștiți că NATO își face datoria și că România și românii sunt protejați”, a declarat, miercuri seara, Mircea Geoană în cadrul emisiunii Punctul de Întâlnire, realizată de Radu Tudor.

România trebuie să investească în apărare şi descurajare, dar şi în noile tehnologii

Mircea Geoană a mai dat asigurări că România se află într-o poziţie privilegiată, fiind membră a NATO, dar şi a UE. “Nu vom accepta niciodată ca o națiune suverană, independentă (…) poate fi scoasă la mezat din punct de vedere geo-politic”, a indicat secretarul general adjunct al NATO, potrivit antena3.ro.

El a vorbit şi despre talentul ingineresc şi inovativ pe care-l au românii, care ar trebui valorificat în interiorul ţării noastre.

“Nu vom accepta niciodată ca o națiune suverană, independentă, care-și alege în mod democratic și liber destinul și direcția, și-n cazul nostru, al României, în Occident (…) poate fi scoasă la mezat din punct de vedere geo-politic. Dar același lucru este valabil și pentru țări care nu sunt în NATO și UE.

Încurajez țările aliate, inclusiv țara noastră, de a putea să investească și în apărare și descurajare, dar și în noi tehnologii. Să profităm de talentul ingineresc și inovativ pe care românii îl au. Asta înseamnă și oprirea plecării românilor în afară, pentru a cauta slujbe mai interesante afară”, a mai precizat Mircea Geoană.

Sursa foto: Dreamstime