Angajații Realitatea TV au fost astăzi întâmpinați când au ajuns la serviciu de niște hârtii pe care era trecută o notă informativă potrivit căreia nimeni nu mai avea voie să intre în clădire.

Redăm mai jos avizul primit de angajații Realitatea TV, publicat de paginademedia.ro:

„Către angajații Realitatea Media SA

Vă aducem la cunoștință următoarele:

Încetarea din data de 30.03.2019 a contractului de locațiune din data de 02.03.2016, în temeiul căruia Realitatea Media SA, în insolvență, ocupă spațiile din Clădirea Platinum situată la adresa București, Sector 1, Șos. București-Ploiești, nr. 172-176

Accesul în spațiile menționate este permis numai în scopul preluării bunurilor personale și/sau bunurilor companiei, în vederea evacuării birourilor.

Realitatea Media SA este o societate aflată în insolvență. La începutul acestei luni, Curtea de Apel București a respins planul de reorganizare, urmând ca instanța să „trimită cauza la judecătorul sindic în vederea intrării în faliment a debitoarei S.C. Realitatea Media SA”.

“A fost un exces administrativ al proprietarului cladirii”, a declarat pentru paginademedia.ro Edward Pastia, director executiv Realitatea TV.

“S-a rezolvat in aceasta dimineata si urmeaza sa avem discutii pentru clarificarea definitiva a situatiei, tot pe cale administrativa”, a continuat el.

“Din punctul nostru de vedere, suntem cu chiria la zi, iar contractul de chirie e valabil pina la sfarsitul anului 2019”, a mai spus Pastia.

“Emisia continua normal”, a mai declarat directorul postului TV.

Te-ar putea interesa și: