Site-urile interzise în România! Accesul din țara noastră va fi total restricționat
SURSA FOTO: Dreamstime
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) aprobat un proiect care vizează modificări ale legislației pieței de capital. Despre ce este vorba mai exact?
ASF vine cu modificări la legislația pieței de capital
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat miercuri un proiect de act normativ ce propune modificări și completări ale legislației pieței de capital din România. Aceste schimbări vizează îmbunătățirea cadrului legal pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și combaterea practicilor de publicitate înșelătoare din partea entităților care nu sunt înscrise în Registrul ASF.
Potrivit comunicatului emis de ASF, una dintre cele mai importante modificări este introducerea posibilității finanțării IMM-urilor de către anumite categorii de clienți profesionali menționate în Legea nr. 126/2018, cum ar fi entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de ASF. Această schimbare are scopul de a sprijini dezvoltarea IMM-urilor, inclusiv prin facilitarea accesului la fonduri europene nerambursabile.
De asemenea, proiectul propune măsuri menite să simplifice și să debirocratizeze procedurile de autorizare, organizare și funcționare a administratorilor de organisme de plasament colectiv. De exemplu, se va introduce posibilitatea aprobării de către ASF a unui prospect în cazul în care o autoritate a administrației publice locale dorește să realizeze o ofertă publică de titluri de datorie sau să admită titlurile de datorie pe o piață reglementată.
În plus, proiectul reglementează modul în care Societățile de Servicii de Investiții Financiare (S.S.I.F.) pot fi promovate, impunând anumite condiții și restricții pentru a asigura transparența și protecția investitorilor.
Se restricționează accesul la site-uri care promovează investiții înșelătoare
O altă modificare importantă este restricționarea accesului către website-urile entităților neautorizate care promovează servicii de investiții înșelătoare. Această măsură vine în contextul preocupărilor legate de publicitatea înșelătoare și practicile agresive de comunicare din partea unor entități care nu sunt autorizate de ASF.
Proiectul de act normativ va fi transmis Ministerului Finanțelor și va fi supus consultării publice înainte de a parcurge toate etapele procesului legislativ. ASF subliniază că propunerile urmăresc să contribuie la o bună funcționare a pieței de capital din România și să asigure protecția investitorilor.
Pe parcursul etapelor necesare elaborării proiectului de act normativ, la nivelul ASF au fost organizate consultări ample atât cu asociaţiile profesionale/de profil reprezentative, cât şi cu reprezentanţi ai infrastructurii pieţei de capital, pentru a fi analizate şi agreate propunerile ce fac obiectul proiectului de act normativ, astfel încât măsurile ce vor fi adoptate să contribuie la o bună funcţionare a pieţei de capital. Modificările aduse legislaţiei ce fac obiectul proiectului de act normativ urmează să fie transmise Ministerului Finanţelor. Proiectul va fi supus consultării publice, urmând a parcurge toate celelalte etape ale procesului legislativ, se mai precizează în comunicat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





