Banca Mondială a venit cu mai multe recomandări privind reforma pensiilor speciale din România, iar Ministerul Muncii lucrează de zor pentru a veni cu un scenariu în ceea ce privește aceste venituri.

Chiar dacă recomandările Băncii Mondiale au fost deja publicate de către economedia.ro în cursul lunii trecute, nu există, cel puțin acum, un acord politic în actuala coaliție de guvernare pentru o versiune finală a acestui proiect de reformă, care era asumat prin PNRR.

G4media.ro a intrat în posesia mai multor informații care arară că modificări legislative vor exista în ceea ce privește pensionarii speciali, aici fiind vorba despre magistrați, diplomați, funcționari parlamentari, personal aeronautic civil, personal auxiliar din instanțe și angajații Curții de Conturi.

Recomandările aduse de Banca Mondială în ceea ce privește pensiile speciale

Instituția a venit cu o serie de propuneri care vizează mai multe modificări. În primul rând se dorește ca vârsta de pensionare să ajungă treptat la 65 de ani. Pentru a face acest lucru, vârsta de pensionare va crește cu câte 6 luni timp de zece ani.

De asemenea, se dorește ca vechimea necesară pensionării să fie de minim 30 de ani în domeniu, în timp ce pensia va fi calculată la 65% din media veniturilor brute pe 5 ani consecutivi. Aceștia sunt la alegere din ultimii 10 ani de activitate.

Nu în ultimul rând, se mai vorbește și despre un procent de 65% din media salariilor, acesta ajungând treptat la 80% în zece ani.

Recomandări speciale pentru judecători și procurori

Recomandările Băncii Mondiale au avut în vizor și judecătorii și procurorii, subliniind că dreptul ca aceștia să se pensioneze la orice vârstă cu 25 sau mai mulți ani de activitate profesională ar trebui revizuit.

Pe acest fond, cei 25 de ani de activitate profesională ar trebui majorați la 30, în timp ce ar trebui să fie introdusă și o cerință privind vârsta minimă de pensionare. Instituția a mai spus că vârsta minimă de pensionare ar trebui să crească până la 60 sau 65 de ani.

Nu în ultimul rând, pensia netă inițială nu poate fi mai mare decât întregul salariu net al persoanei care se află în anul pensionării.

Există și excepții

Banca Mondială subliniază că aceste schimbări nu se aplică pensiilor militare. Aici ne referim la poliție, militari și servicii secrete. Decizia instituției internaționale vine pe fondul războiului din Ucraina.