Sindicatele CFR anunţă grevă de avertisment de două ore, dar sunt dispuse să renunţe la protest
Două dintre cele patru sindicate feroviare semnificative vor organiza miercuri, între orele 7.00 – 9.00, o grevă de avertisment, deoarece n-a fost încă încheiat un contract colectiv de muncă la CFR SA şi CFR Călători, a declarat marţi,Gheorghe Frăţică, preşedintele Federaţiei Mişcare-Comercial.
"Suntem dispuşi să negociem în continuare, până la ora 24.00. Ne nemulţumeşte lipsa contractelor colective de muncă, pentru că, fără acestea, angajaţii nu pot fi plătiţi, chiar dacă realizează norma. Sper totuşi să semnăm procesul verbal de stingere a conflictului de interese până la miezul nopţii", a spus Gheorghe Frăţică.
Sindicatele feroviare anunţaseră pe 10 martie că miercuri, 16 martie, va fi organizată o grevă de avertisment, cu asigurarea unei treimi din circulaţie, deoarece CFR SA şi CFR Călători nu mai au contracte colective de muncă, acestea expirând la 1 februarie.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





