Simona Halep nu a scăpat! Ce s-a întâmplat, de fapt, după suspendare
SURSA FOTO: Dreamstime
Simona Halep a făcut dezvăluiri despre perioada grea prin care a trecut de la suspendare și până acum. Ea a spus că și după suspendarea provizorie a fost supusă la teste și oricând poate fi testată inopinat.
Condamnată la o suspendare de patru ani în urma unui test pozitiv, Simona Halep, fostul număr unu mondial din tenis, își susține în continuare nevinovăția. Practic, este într-un repaus competițional forțat din octombrie 2022, după ce a fost depistată pozitiv cu medicamentul Roxadustat.
Cu toate acestea, ea continuă antrenamentele și speră că se va întoarce pe teren. Ea nu vrea să creadă că și-a încheiat cariera și speră că va avea parte de un rezultat pozitiv, ca urmare a apelului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). În februarie, Simona va afla verdictul final.
Simona Halep nu a scăpat de controale nici acum
Într-un interviu acordat Paris Match, Simona Halep a vorbit despre perioada grea prin care a trecut de la suspendare și până acum. Ea a mărturisit că se antrenează în continuare și este pregătită pentru revenirea pe teren.
„Momentan, nu am echipă, așa că mă antrenez singură la București. Cu toate acestea, e greu să-ți găsești motivația atunci când nu știi ce îți rezervă viitorul”, a spus ea.
Simona Halep a jucat ultimul meci oficial în primul tur la US Open, pe 29 august 2022, când a fost depistată pozitiv cu Roxadustat. Întrebată dacă de atunci a mai fost supusă și la alte teste, sportiva a spus că da.
După suspendarea provizorie, în septembrie 2022, a fost testată, aproximativ la fiecare zece zile. Lucrurile s-au calmat însă treptat. Cu toate acestea, ea trebuie să informeze în permanență autoritățile de control privind orice deplasare.
„Ultimul meu test antidoping a fost în aprilie sau mai. Cu toate acestea, sunt în continuare supusă obligației privind localizarea geografică. Trebuie să anunț autoritățile de control despre deplasările mele, pentru ca acestea să poată efectua teste inopinate. Sunt fericită să mă pun la dispoziția lor”, a explicat ea.
Ar fi un dezastru dacă se menține decizia de suspendare la TAS
Simona Halep nici nu vrea să se gândească la scenariul în care în februarie se va menține la TAS suspendarea și consideră că „ar fi un dezastru”. Sportiva a mărturisit că visul ei este să revină în tenis „indiferent de vârsta pe care o am”.
Un lucru este sigur însă în viziunea ei. Vrea să aleagă modul în care își va încheia cariera în tenis și „nu vreau să-mi închei viața de jucător în altă parte decât pe teren”.
„Cred că, având în vedere munca pe care am depus-o de-a lungul anilor, o merit”, a mai spus Simona.
Simona Halep va fi audiată la TAS în perioada 7-9 februarie în procesul de dopaj al acesteia împotriva Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Ea a fost suspendată pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (32 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



