Simona Halep este pe cai mari la Roland Garros după ce colegele sale de temut, care erau considerate „revelațiile” tenisului de anul acesta, respectiv Bianca Andreescu și Kiki Bertens au părăsit competiția miercuri.

Atât Bianca Andreescu cât și Kiki Bertens au fost considerate posibile câștigătoare ale Roland Garros 2019.

Bianca Andreescu a abandonat la Roland Garros din cauza unor probleme medicale. Sportiva canadiană de origine română în vârstă de 18 ani are de ceva vreme probleme cu umărul drept. Aceasta a abandonat și la turneul de la Miami din cauza acestor probleme. Bianca trebuia să o întâlnească astăzi pe Sofia Kenin, locul 35 WTA.

Kiki Bertens a fost printre favoritele de la Roland Garros de anul acesta. Canadianca a abandonat competiția miercuri, tot din cauza unor probleme medicale. Ocupanta locului 4 WTA s-a oprit ieri din timpul jocului cu sportiva slovacă Viktoria Kuzmova, după doar 21 de minute. Aceasta a acuzat că că nu mai are deloc putere și că nu se simte bine.

Te-ar putea interesa și: