Simona Halep va fi judecată în februarie

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a făcut anunțul oficial privind debutul procesului în care Simona Halep este acuzată de dopaj. Sportiva este suspendată pentru o perioadă de 4 ani va fi supusă audierilor în intervalul 7-9 februarie.

”Tribunalul de Arbitraj Sportive (TAS-CAS) a înregistrat apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep împotriva deciziei luate de tribunalul Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pe 22 septembrie, în care a fost găsită vinovată de încălcarea unor reguli antidoping şi sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de patru ani, începând cu 7 octombrie 2022 şi cu descalificarea rezultatelor obţinute în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022, inclusiv retragerea oricăror medalii, titluri, puncte şi premii în bani”, se arăta în comunicatul publicat atunci de TAS.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a informat că procedurile sale au fost demarate. În conformitate cu prevederile Codului Sportiv de Arbitraj (TAS-CAS), părțile au schimbat documente depuse în scris, iar panelul de arbitri va lua decizia privind constituirea cazului. Ulterior, panelul va stabili pașii procedurali pentru etapa următoare a procesului, inclusiv organizarea unei audieri. După audiere, panelul va evalua informațiile și va emite o decizie de arbitraj care va include hotărârea sa în acest caz și motivarea acesteia. Nu s-a putut preciza o perioadă exactă pentru durata procesului și momentul emiterii deciziei în acest moment. TAS a subliniat că decizia panelului său va fi finală și nu va putea fi contestată, cu excepția posibilității părților de a face apel la Tribunalul Federal Elvețian în decurs de 30 de zile.

E pregătită să revină

Recent, jurnalistul Dragoș Suciu a indicat că există informații potrivit cărora procesul sportivei din România ar putea fi judecat pe 24 ianuarie.

În perioada ce urmează până la această dată, Simona Halep se pregătește intens, mai ales psihic. Ea și-a exprimat speranța pentru o decizie favorabilă din partea TAS.

Momentan, Simona Halep se află la Paris. De acolo, ea a postat pe rețelele sociale un mesaj enigmatic. Ea a scris pe rețelele sociale că este pregătită să se întoarcă în locul unde totul a început, anume la Turneul de junioare Roland Garros din 2008. Halep a ținut să-și exprime mulțumirea față de Paris.

”Sunt pregătită să revin acolo unde totul a început. Turneul de junioare Roland Garros 2008. Mulțumesc mult, Paris”, a scris Simona Halep pe rețelele sociale.