Silvio Berlusconi ar putea demisiona astăzi
Doi jurnalişti apropiaţi premierului italian Silvio Berlusconi au afirmat că acesta ar putea demisiona chiar luni, informează Agerpres.
Giuliano Ferrara, directorul ziarului Il Foglio şi fost ministru, considerat unul dintre apropiaţii premierului Berlusconi, a scris pe site-ul său: "Că Silvio Berlusconi intenţionează să demisioneze este clar. Este o chestiune de ore, unii spun chiar de minute".
La rândul său, Franco Bechis, director adjunct al ziarului Libero, pro-Berlusconi, a afirmat pe Twitter că şeful guvernului italian ar putea demisiona luni seara sau marţi dimineaţa.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





