Asta pentru că Larry Hatheway scrie că sfârșitul zonei euro va avea drept rezultat "sfârșitul lumii" într-un raport redactat împreună cu Paul Donovan și  Stephane Deo în care estimează o scădere de 20% a PIB-ului pentru state-creditor precum Germania și de 40% pentru state-debitor precum Grecia.

Practic, nu este departe de sfaturile nu mai puțin pesimiste ale bancherului de la Deutsche Bank care spunea de curând că dacă Merkel nu va lăsa Banca Centrală să cumpere direct obligațiunile statelor aflate în dificultate, atunci investitorii nu au decât să sape o groapă în pământ și să se ascundă.

Jim Reid, credit strategist la Deutsche Bank a spus că dacă Merkel nu va permite Băncii Centrale să aibă un rol mai mare și mai agresiv, atunci singurul sfat de investiții pe care îl poate da este să săpați o groapă în pământ și să vă ascundeți.

Roubini: "Dacă sunteți paranoici, cumpărați arme și duceți-vă în munți"

Aceste sfaturi sunt exact pe linia de gândire a lui Nouriel Roubini, care, întrebat în ce ar trebui să investească oamenii, a răspuns că spune același lucru pe care îl spune de ceva vreme tuturor celor care îl întreabă: "eu îmi țin majoritatea banilor cash". Motivul este unul cât se poate de simplu, spune economistul: "Este mai bine să fii sigur decât să-și pară rău".

"Nu este timpul pentru active riscante", a spus Roubini, care arăta în luna august că dacă ești paranoic, poți să începi să investeși în mâncare sau arme, muniție, lingouri de aur și să te duci în creierii munților.
Costuri "atât de mari încât ar fi de neimaginat"
Rapoartele recente ale UBS cu privire la destrămarea fostelor monede comune au concluzionat că un astfel de scenariu în cazul euro ar avea costuri "atât de mari încât ar fi de neimaginat".

UBS a identificat patru trăsături-cheie în fragmentarea uniunilor monetare din trecut, inclusiv "scurgerea de capital de la acele părţi ale uniunii care sunt considerate slabe, spre cele considerate a fi puternice".

În situaţia actuală, această trăsătură se reflectă în orientarea pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale, de la ţări precum Grecia sau Spania, către Germania. În plus, oamenii îşi retrag banii din băncile economiilor periferice, în special din Grecia, şi îi transferă în conturi bancare din alte economii ale zonei euro.

Pe de altă parte, au fost şi situaţii în care ruperea uniunii monetare nu a fost costisitoare. Un astfel de exemplu este separarea dintre Irlanda şi Marea Britanie în 1979. Cu toate acestea, costul destrămării unei uniuni este influenţat de momentul în care are loc: dacă se produce sau nu în perioadă de criză. În opinia economiştilor, recesiunea este cel mai prost moment în care poate avea loc o astfel de ruptură.

Spre deosebire de perspectivele pentru Europa, unele uniuni monetare din trecut s-au dizolvat după o ruptură în plan politic, şi nu înainte. Uniunea monetară austro-ungară s-a destrămat în 1919, după fragmentarea imperiului austro-ungar în urma Primului Război Mondial. De asemenea, zona rublei s-a destrămat în 1992-1993, după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Cazul austro-ungar oferă un exemplu de ceea ce economiştii UBS numesc cea de-a două trăsătură comună în destrămarea uniunilor monetare: guvernele văd în această ruptură o oportunitate de a creşte veniturile prin confiscarea bunurilor cetăţenilor. Succesorii câtorva state au silit conversia depozitelor peste o anumită limită în obligaţiuni.

O a treia trăsătură comună este că, de obicei, destrămările uniunilor monetare sunt însoţite de zile în care băncile nu lucrează şi un control al capitalului pentru a împiedica scurgerea acestuia. În contextul de acum, site-urile băncilor ar deveni nefuncţionale pe timpul trecerii la noua monedă.

Cea de-a patra şi ultima trăsătură comună în destrămarea uniunilor monetare este populaţia profund nemulţumită. "Circumstanţele economice în contextul unei astfel de prăbuşiri tind sa fie extrem de severe din cauza costurilor foarte ridicate, iar asta se traduce prin posibile revolte", mai spun analiştii UBS.

Te-ar putea interesa și: