Serviciul de transfer de bani de la Vodafone, disponibil în staţiile Rompetrol

Serviciul de transfer de bani de la Vodafone, disponibil în staţiile Rompetrol
Publicat de Bogdan Biszok la 1 martie 2016, 13:44

Vodafone România, în parteneriat cu Rompetrol Downstream, pune la dispoziţia clienţilor serviciul de transfer de bani M-Pesa în reţeaua de staţii de alimentare Rompetrol.

Utilizatorii M-Pesa pot acum să retragă sau să depună bani, în regim non-stop, în cele 135 de staţii de alimentare ale Rompetrol din toată ţara. În plus, prin M-Pesa, clienţii Rompetrol îşi pot alimenta cardul Fill&Go direct de pe telefonul mobil, fără costuri suplimentare.

“Utilizatorii M-Pesa pot folosi, acum, serviciul de transfer de bani în toate staţiile de alimentare Rompetrol, cu acces la fonduri imediat şi în regim non-stop. Parteneriatul strategic cu Rompetrol pune la dispoziţia clienţilor un număr crescut de locaţii moderne, inclusiv în zonele de tranzit unde utilizatorii se aşteaptă să găsească o varietate de servicii. Promoţional, clienţii care vor face retrageri de numerar din staţiile Rompetrol vor primi un bonus constând în minute naţionale şi internaţionale şi trafic de date în reţeaua Vodafone”, a spus Valentin Ştefan, Director, Business Development, Vodafone România.

Pe lângă transferul de bani, M-Pesa permite plata direct de pe telefonul mobil a facturilor de utilităţi, plata la diverşi comercianţi sau reîncărcarea Cartelei Vodafone.

Serviciul de plăţi şi transfer de bani M-Pesa poate fi accesat indiferent de modelul de telefon şi nu necesită conexiune internet, credit pe Cartela sau existenţa unui cont sau card bancar. De curând, utilizatorii M-Pesa au posibilitatea de a primi bani din străinatate, prin serviciul de transfer internaţional.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.