Serialul cu care PRO TV își face de rușine concurența. Care este arma secretă

Serialul cu care PRO TV își face de rușine concurența. Care este arma secretă
Publicat de Mădălina Bălăceanu la 31 octombrie 2018, 11:43

Atunci când se difuzează acest serial, nimeni nu mai are șanse în fața PRO TV-ului, care, încă o dată a fost în fruntea televiziunilor generaliste marți seară. Postul de televiziune a înregistrat o audiență de 10,5%, față de principalul său concurent, postul Antena 1, care a obținut o audiență de aproape 4 ori mai mică.

Primul loc în topul audiențelor a fost ocupat de PRO TV, care a difuzat serialul ”Las Fierbinți”, înregistrând o audiență de 10,5, pe intervalul comercial (18-49 de ani). La aceeași oră, Antena 1, ocupanta locului doi,  difuza emisiunea ”Chefi la cuțite”, care a reușit să aibă doar 6,3 puncte de rating. Pe locul trei s-a clasat Kanal D, cu o audiență de 4,5%, difuzând serialul turcesc ”Mireasa din Istanbul”.

Dintre televiziunile de știri, Antena 3 a fost pe primul loc, cu o audiență de 2%, urmată de România Tv cu un rating de 1,7%. Pe locul 3 s-a clasat Realitatea Tv, înregistrând o audiență de 0,9, iar B1 și Digi24 au fost la egalitate, cu o audiență de 0,7%.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.