Este vorba despre proiectul care prevede introducerea pensiei ocupaționale.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament, promulgat de preşedintele Iohannis şi apoi publicat în Monitorul Oficial. Pensiile ocupaţionale sunt o formă de pensie suplimentară care poate fi acordată de către angajatori, iar proiectul de lege pentru care senatorii şi-au dat girul vizează transpunerea în legislaţia românească a unor directive europene.

Pensia ocupaţională ar urma să fie facultativă, iar schema de pensii va fi stabilită de fiecare angajator care doreşte să ofere aceste beneficii salariaţilor. Proiectul de act normativ prevede că un fond de pensii se poate organiza doar la iniţativa unui administrator autorizat, iar fondul va putea include angajatii unei singure firme sau ai mai multor firme.

Atât angajatorul, cât şi angajatul vor putea contribui la fondul de pensie ocupaţională. Un angajator care doreşte să ofere pensii ocupaţionale trebuie să le ofere tuturor angajaţilor şi să vireze contribuţiile necesare. Acestea pot fi diferite, în funcţie de vechimea, funcţia sau salariul angajaţilor. Este important de menţionat că un angajat nu poate fi obligat să contribuie la acest fond de pensii. În plus, angajatorul trebuie să aibă acordul scris al angajaţilor pentru a le reţine bani acestora pentru contribuţia la un fond de pensii ocupaţionale.

Proiectul de lege stabileşte că banii vor fi vărsaţi la un fond de pensii ocupaţionale pe conturi individuale, astfel că un participant se poate transfera la un alt fond de pensii ocupaţionale sau facultative, fără vreo penalizare.