“Noi avem camere de luat vederi care supraveghează întreg peronul de la un cap la altul. Avem agenţii de pază în tren, care ne pot spune dacă au intervenit, dacă au făcut raport, pentru că ei au obligaţia să facă raport dacă unui călător i se întâmplă ceva. Se loveşte, cade, ei trebuie să facă un raport".

Din verificările pe care le-am făcut, nu am găsit pe camere că s-ar fi întâmplat aşa ceva nici la Staţia Piaţa Victoriei 1, nici la staţia Piaţa Victoriei 2. Am cerut în scris la firmele de pază să îmi spună dacă a fost semnalat un astfel de incident şi am primit de la ei răspunsul că niciun agent de pază nu a făcut niciun raport în data de 12 ianuarie că s-ar fi întâmplat ceva”, explicat Aldea, citat de Agerpres. Şeful Metrorex a precizat că, “reclamaţia e un pic exagerată – că a căzut cu piciorul până nu ştiu unde. “Comisarii ANPC au fost hotărâţi să ne dea amendă. (…). Ei au plecat, iar a doua zi am discutat cu preşedintele ANPC şi l-am întrebat legat de amendă. I-am zis: "Domnule, dar nu am primit nicio amendă". "V-am lipit procesul verbal pe geam, că aşa este procedura la noi la sediu".

"Domnule, noi nu suntem un magazin, un restaurant! Unde l-aţi lipit, că sunt mai multe intrări în ministerul ăsta! Ce, noi ne uităm pe geamuri să vedem procese verbale?! Există registratură, puteaţi să îl depuneţi acolo!" Când am auzit, l-am luat de acolo, l-am înregistrat la Metrorex şi am plătit jumătate din minimul amenzii, adică 1.000 de lei”, a declarat Marin Aldea.

Conducerea Metrorex a contestat amenda cu argumente tehnice, aşa cum se procedează. Noi am mai avut amenzi, controale şi de la Inspecţia Fiscală. Am contestat în instanţă şi am câştigat”, a mai explicat Aldea.