‘Oltchim este o problemă naţională. Nu este o problemă a AAAS, nu este o problemă a Ministerului Economiei. Aici trebuie o uniune de forţe care să conceapă această restructurare a Oltchim. S-au făcut comitete interministeriale, am şi participat la două dintre ele. Există variante, există idei, vedem ce alegem. Dar, pentru că am fost întrebat de investitori, nu ştiu despre investitori în momentul acesta pentru Oltchim’, a afirmat Volintiru, într-o conferinţă de presă.

El a dat ca exemplu ideea de păstrare a unor instalaţii şi de dezafectare a altora, însă a subliniat că depinde foarte mult dacă societatea este acum tentantă pentru vânzare, dar şi intenţiile pe care le are un posibil investitor cu Oltchim şi cum vrea să-l integreze. ‘Este foarte important lucrul ăsta. Dacă, de exemplu, vine Borealis, care este acţionar împreună cu OMV, el poate să-l integreze pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, poate să-l integreze cu Arpechim sau nu. Depinde de ce doreşte să facă. Din punctul nostru de vedere, ceea ce este foarte important este rentabilizarea lui, aducerea lui pe profit şi reducerea pierderilor şi să înceapă să plătească arierate. Deci, toată strategia se creează şi în funcţie de interesele pe care le generează, pentru că atunci când constaţi că nu ai investitori îţi faci strategia singur şi ştii cum poţi să o faci’, a precizat şeful AAAS.

În altă ordine de idei, Adrian Volintiru a atras atenţia asupra faptului că deşi Autoritatea are acum poziţia de creditor majoritar al Oltchim şi din punct de vedere legal controlează procesul de insolvenţă, încă ‘nu este băgată în seamă’. ‘Probabil, nimeni nu s-a prins cine suntem sau ce poziţie avem în tot filmul ăsta’, a conchis acesta, adăugând că se va încerca schimbarea percepţiei.

În plus, preşedintele Autorităţii a ţinut să menţioneze că ‘niciun investitor nu a venit să îl consulte’.

‘Situaţia este următoare. Noi, în momentul ăsta devenind creditor majoritar, avem primul cuvânt de spus în acest proces al insolvenţei. (…) Am fost întrebat şi săptămâna trecută dacă ştiu despre intenţiile investitorilor de a veni la Oltchim şi am răspuns foarte sincer şi franc: ‘Niciun investitor nu a venit să mă consulte pe mine’. Chiar dacă AAAS are acum poziţia de creditor majoritar şi, din punct de vedere legal, controlează procesul de insolvenţă în Oltchim, încă nu suntem băgaţi în seamă. Deocamdată, ne manifestăm autoritatea, posibilităţile şi competenţele noastre în ceea ce priveşte Comitetul Creditorilor şi Adunarea Creditorilor. Percepţia generală este că Oltchim este la OPSPI şi la Ministerul Economiei. Vom încerca să schimbăm percepţia, dar atâta timp cât se iau nişte măsuri la nişte niveluri şi nu eşti întrebat…’, a explicat Volintiru.

Întrebat dacă în acest moment există o strategie cu privire la situaţia Oltchim, şeful AAAS a negat.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: