Șefii băncilor din UE au planuri mari. Vom avea un sistem de plăţi „cu adevărat european”

Șefii băncilor din UE au planuri mari. Vom avea un sistem de plăţi „cu adevărat european”
Publicat de Valentina Drăgoi la 2 iulie 2020, 22:14
Din cuprinsul articolului

Băncile din Uniunea Europeană au planuri mari. Acestea au un sistem de plăţi „cu adevărat european”, care ar urma să fie lansat şi să poată fi folosit în anul 2022.

Anunțul a fost făcut de 16 bănci din Germania, Franţa şi alte ţări din zona euro. Decizia a fost luată pentru a digitaliza complet o regiune unde jumătate din toate plăţile de retail încă se efectuează în numerar, transmite Reuters, citată de agerpres.

Se pare că de multă vreme autorităţile UE şi şefii băncilor centrale căutau un rival „intern” pentru a concura cu procesatorii americani de plăţi Mastercard şi Visa, şi, mai recent, cu giganţii din domeniul tehnologiei, cum ar fi Alipay şi Google. Dar asta nu s-a întâmplat, chiar dacă plăţile în timp real sunt posibile în zona euro din 2017.

Decizia a fost acceptată și de Banca Centrală Europeană (BCE).

Noul sistem întărește Europa

„Sistemul este menit să întărească Europa, să o facă mai independentă şi robustă”, a declarat Thierry Laborde, adjunctul directorului operaţional de la banca franceză BNP Paribas, care este parte a proiectului.

„O vom face în mod colectiv, punându-ne la un loc resursele. În ceea ce priveşte sistemele de distribuţie, preţurile diferă de la o bancă la alta, dar infrastructura va fi pan-europeană”, a adăugat Laborde.

În urmă cu un an, Banca Centrală Europeană avertiza că dependenţa de jucătorii din afara Europei pentru două treimi din plăţile care nu sunt efectuate în numerar creează riscul ca piaţa de plăţi să nu poată sprijini piaţa unică a UE şi euro.

Aşa numita Iniţiativa de plăţi europeană (EPI) va deveni un nou standard pentru mijloacele de plată, oferind un card pentru consumatorii şi retailerii din Europa. Cardul va acoperi toate tipurile de tranzacţii, inclusiv cele în magazine, online, retragerile de numerar, se arată în comunicatul celor 16 bănci.

Printre băncile incluse în proiect se află BBVA, BNP Paribas, Commerzbank, Deutsche Bank, Santander, ING, UniCredit şi Societe Generale.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.