Una dintre revelaţiile acestui an în tenis este, fără îndoială, Emma Răducanu, tânăra jucătoare din Marea Britanie ce are şi origini româneşti.

Cine sunt părinţii Emmei Răducanu?

Presa a întors pe toate părţile succesul de la US Open al jucătoarei în vârstă de numai 18 ani, însă, cu această ocazie, am avut ocazia să aflăm mai multe şi despre părinţii săi.

Tatăl Emmei este român – Ion Răducanu, devenit Ian după ce a plecat din ţară, iar mama este chinezoaică – Renee, amândoi lucrând în domeniul financiarJurnaliştii britanici de la Evening Standard au publicat un amplu material despre persoanele care au contribuit la succesul jucătoarei de tenis, printre aceştia numărându-se, evident, şi părinţii săi, notează Adevărul.

Încrederea în sine şi etica muncii sunt două calităţi esenţiale pentru sportul de performanţă pe care Emma Răducanu le-a moştenit de la tatăl său. Ian Răducanu este un tip blând, dar foarte exigent, potrivit publicaţiei britanice. El s-a implicat activ în cariera fiicei sale şi a schimbat foarte des Emmei. Mai mult, chiar a angajat mai mulţi antrenori, pentru ca fiecare să lucreze la un capitol din bagajul ei tehnic. Este o abordare atipică pentru tenis, dar una împrumutată din golf. În cazul Emmei, a fost o abordare de succes.

“Ian e genul de om cu o minte deschisă. Când stă de vorbă cu tine, ca antrenor, se interesează de cum vezi tu jocul. Şi te provoacă la un dialog, la o dezbatere, pe tema cunoştinţelor tale. Ian porneşte de la ideea că dacă eşti antrenor nu înseamnă, automat, că ştii totul. Mereu mi-a lăsat impresia că ştie cel mai bine nevoile fiicei sale”, spune Mark Petchey, fost jucător de tenis şi fost antrenor al lui Andy Murray.

“E un om foarte greu de mulţumit, dar cred că am reuşit asta”

Ian Răducanu a avut grijă că, pe perioada pandemiei, Emma să nu-şi întrerupă antrenamentele. A scos-o pe fiica sa pe stradă pentru a juca tenis împreună cu ea.

“E un om foarte greu de mulţumit, dar cred că am reuşit asta, odată cu câştigarea titlului la New York. Mi-a şi zis: «Eşti chiar mai bună decât mi-am imaginat eu vreodată»”, a mărturisit jucătoarea aflată acum pe locul 22 în clasamentul WTA.

Toţi cei care au cunoscut-o pe Emma de la o vârstă fragedă au rămas impresionaţi de seriozitatea cu care îşi făcea antrenamentele, dând dovadă de o maturitate ieşită din comun, deşi era doar o fetiţă. Disciplina de care dă dovadă Emma Răducanu a fost moştenită de la mama sa, Renee.

“Mama mea e chinezoaică. Ei au mare încredere în forţele lor. Asta nu înseamnă că se laudă despre cât de buni sunt, dar ştiu, în interiorul lor, ce pot face. Am un mare respect pentru acest aspect din cultura lor”, spunea Emma într-un interviu acordat Vogue.

“Părinţii mei au fost exigenţi cu mine. Doi perfecţionişti. Şi nu doar în privinţa tenisului. Datorită lor, am dezvoltat această mentalitate de învingător”, a mai spus aceasta.

Sursa foto: Facebook